Expres

Cel puțin trei luni mai rămânem asigurați la sănătate doar în județ

 

Sistemul de asigurări sociale de sănătate are, în România, o vechime de 20 de ani, iar cardul naţional de asigurări de sănătate are aproape patru ani de când a devenit obligatoriu, chiar dacă mai puţin funcţional. Şi, în ciuda acestui „naţional” din denumirea lui, cardul nu poate fi utilizat decât la medicii, farmaciile şi laboratoarele din judeţul în care îşi are domiciliul asiguratul.

Sesizând, într-un târziu, această anomalie, prin Contractul-cadru ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale în anii 2018-2019 (HG 140/2018) s-a stabilit că, de la 1 iulie 2018, românii asigurați vor avea acces la tratamentele medicamentoase și la investigații paraclinice oriunde în țară în baza recomandării medicului. Numai că s-a decis amânarea acestei facilități pentru 1 ianuarie 2019, prin HG 458/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății și pentru prorogarea unor termene. Se pare că am cobit atunci când am scris cu pesimism că nu e deloc exclus să fie din nou prorogat termenul de desființare a restricțiilor teritoriale în ceea ce privește acordarea serviciilor medicale, pentru că noul termen era 31 martie 2019 (de ce nu 1 aprilie, e cam greu de înţeles), iar în şedinţa de marţi Executivul a aprobat o altă hotărâre de Guvern prin care se amână cu alte trei luni intrarea în vigoare a acestor măsuri. „Având în vedere că este necesară o updatare a soluțiilor informatice pentru implementarea reglementărilor H.G. nr. 140/2018 ce aveau ca dată de aplicare 31 martie 2019, prin raportare la faptul că legea bugetului de stat a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 209/15.03.2019 și în considerarea faptului că este necesar un termen pentru repartizarea bugetului, astfel încât acesta să poată fi angajat este necesară prorogarea cu încă trei luni a termenului de aplicare a acestor reglementări, termenul fiind 1 iulie 2019”.

Totul depinde de cum va merge sistemul informatic

Astfel, dacă le acordăm credit guvernanţilor, deşi, la cum merge Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), putem fi sceptici, românii care au asigurare de sănătate vor putea obține medicamentele de care au nevoie din orice farmacie din țară, iar investigațiile paraclinice (analize de laborator, ecografii, CT, RMN) se vor face fără să se mai țină seama de casa de sănătate cu care are contract medicul care a făcut recomandarea. PIAS cuprinde: sistemul informatic unic integrat – SIUI, sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate – CEAS, sistemul naţional de prescriere electronică  -SIPE şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului – DES. Ultimul, care a fost suspendat un timp, este cel mai puțin folosit, iar celelalte au devenit celebre prin sincopele lungi și repetate. E de așteptat ca atunci când vor fi cu adevărat „naționale” să nu meargă uns.
Începând cu 1 iulie 2019 asigurații se pot prezenta la orice furnizor de servicii medicale paraclinice și la orice farmacie aflați/aflate în relație contractuale cu o casă de asigurări de sănătate, indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicul care a făcut recomandarea; fac excepție medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat care se eliberează cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripţia medicală”, scrie în nota de fundamentare a HG de prorogare. Legislația actuală prevede obligația farmaciilor de a elibera medicamente compensate, indiferent de nivelul acesteia, doar pentru rețete eliberate de un medic care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate, adică din aceeași regiune. Același lucru e valabil și pentru investigațiile paraclinice. În acest moment, rețeta prescrisă de un medic din Harghita, de exemplu, nu poate fi ridicată de la o farmacie din București sau Brașov, unde pacientul, pensioanr fiind, stă la copiii săi peste iarnă sau măcar două luni, nici dacă e vorba despre boli cronice. De asemenea, investigațiile se fac, gratuit, cu bilet de trimitere, strict la laboratoarele și centrele de imagistică din judeţ. Doar spitalele pot trata, în anumite condiții, bolnavi din alte județe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare