Expres

BRAŞOV. Drum „Cărămidăriei – Poiana Brașov”. Braşovenii sunt invitaţi să-şi spună punctul de vedere

  • drum_294620.jpeg
  • drum1_294621.jpeg

Proiectul Drumul „Cărămidăriei – Poiana Brașov” ar însemna descongestionarea traficului din Livada Poștei și Warthe, dar implică cheltuieli de 100 de milioane de lei și 4,6 ha de pădure scoase din fondul forestier. De aceea, Primăria îi invită pe brașoveni să își spună punctul de vedere cu privire la această investiție. Întâlnirea va avea loc în data de 17 februarie, de la ora 18.00.

Proiectul de actualizare a studiului de fezabilitate pentru drumul de legătură strada Cărămidăriei – drumul spre Poiana Brașov, drum care are rolul de a asigura o alternativă de acces spre Poiana Brașov la str. Livada Poștei – Calea Poienii, a ajuns în etapa de demarare a studiului de impact de mediu. Acest studiu trebuie elaborat, în urma deciziei Agenției de Protecție a Mediului, deoarece traseul străzii se desfășoară în mare parte prin pădure, iar lucrările afectează aproximativ 4,6 ha din fondul forestier. Valoarea estimată a lucrărilor pentru realizare acestui drum sunt de aproximativ 100 milioane de lei.
Având în vedere impactul pe care acest drum îl va avea asupra pădurii din zona Stejăriș, valoarea ridicată a investiției, Municipalitatea a luat decizia de a consulta cetățenii și în această etapă. Astfel, în 17 februarie, începând cu ora 18.00, va avea loc o întâlnire publică în care proiectantul va prezenta stadiul proiectului, iar cetățenii vor avea posibilitatea să își spună punctul de vedere cu privire la oportunitatea acestui proiect. Pentru brașovenii care nu au posibilitatea de a se conecta on-line, Municipalitatea încearcă să găsească o soluție, care să respecte prevederile legale privind reducerea riscului de  răspândire a coronavirusului. Pentru a participa la această întâlnire puteți accesa link-ul: https://www.brasovcity.ro/ro/dezbateri_publice

Variantele de traseu

Din datele puse la dispoziţie de Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primărieii Braşov, traseul drumului este amplasat în intravilanul municipiului Brașov, în partea central-vestică a acestuia și face legătura între cartierul Bartolomeu și km 3+000 al drumului național DN1E/ Drumul Poienii/str. Stejeriș. Valoarea lucrărilor de construcție este de 103.297.134,99 lei, inclusiv TVA. Durata totală de execuție a lucrărilor, decurgând de la data semnării contractului și a emiterii ordinului de începere a lucrărilor până la recepția la încheierea procedurii de recepție a lucrărilor, este de 36 luni.
Soluțiile de realizare a drumului de legătură au fost analizate în mai multe variante.

Prima variantă de traseu se desprinde spre dreapta, de la intersecția cu strada Amurgului și urmează traseul drumului existent (drumul de acces la cariera de piatră) după care intră în pădure și continuă până la intersecția cu Drumul Poienii.
A doua variantă de traseu – se desprinde spre stânga, de la intersecția cu strada Amurgului și intră în pădure după aproximativ 60 m, după care continua până la intersecția cu Drumul Poienii.
Traseele celor două variante se suprapun începând de la jumătatea lungimii acestora, până la intersecția cu Drumul Poienii.

Variantele de alcătuire a profilului transversal sunt următoarele:
prima variantă – cu profil de drum, conform studiului de fezabilitate anterior:
o    lățime parte carosabilă                    2×3.50m;
o    lățime acostamente:                       2×1.00m, din care,
o    acostamente consolidate                2×0,50m;
o    lățime platformă drum                    9,00m.
a doua variantă – cu profil de stradă conform temei de proiectare:
o    lățime parte carosabilă                    2×3.50m;
o    lățime acostamente:                       2×0.75m, din care,
o    acostamente consolidate                2×0,50m;
o    lățime platformă drum                    8,50m;
o    rigole bilaterale                               2×1,00m;
o    zone verzi bilaterale                       2×1,50m;
o    trotuare bilaterale                           2×1,00m;
o    piste de biciclete dus-întors             1×2,00m

Varianta recomandată

Din analiza celor două variante de traseu, soluția recomandată este cea din varianta I, datorită următoarelor avantaje:
–    traseul drumului este mai scurt;
–    necesită scoaterea unei suprafețe mai mici din fondul forestier al municipiului Brașov;
–    numărul traversărilor cursurilor de apă este mai mic;
–    volumul lucrărilor de terasamente este mai redus;
–    lungimea și volumul lucrărilor de consolidare a terasamentelor sunt mai reduse;
–    costuri de execuție mai mici.
Din analiza celor doua variante de alcătuire a profilului transversal, soluția recomandată este tot varianta I, datorită următoarelor avantaje:
–    drumul are lățimea platformei mai mică decât cel din varianta II și implicit ocupă o suprafață mai mică de teren;
–    se adaptează mult mai bine la configurația terenului și implică volume de terasamente inferioare;
–    lucrările de consolidare a terasamentelor sunt mult mai mici, față de cea de-a doua variantă;
–    nu sunt necesare lucrări de drenare a terasamentelor, datorită permeabilității spațiilor verzi;
–    costuri inferioare și timp de execuție mai scăzut.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] păduri. Primăria Brașov a mai organizat o dezbatere pe acest proiect în februarie 2022 (detalii aici).„Sunt dator să clarific câteva elemente importante de context.Dezbaterea este un pas din […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare