Economic

Remus Borza câștigă și ultimul proces cu „băiatul deștept” Buzăianu

 

Tribunalul București a dat câștig de cauză Euro INSOL și Hidroelectrica în cererea formulată de Energy Holding, firma „băiatului deștept” Bogdan Buzăianu, prin care și acest trader solicita despăgubiri de la Hidroelectrica pentru denunțarea contractului de vânzare energie, de către administratorul judiciar Euro INSOL. Reamintim că acțiuni în despăgubire au formulat și traderii de energie Alpiq Romenergie și Alpiq Romindustries, acestea fiind de asemenea respinse de Tribunalul București.

Prin sentința civilă pronunțată miercuri, 12 octombrie, de Tribunalul București în dosarul 22062/3/2013, instanța a respins acțiunea în despăgubiri introdusă de Energy Holding și a obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată către Hidroelectrica în sumă de 168.952,24 lei, reprezentând onorarii avocațiale și de expert. Energy Holding este traderul care ceruse cele mai mari despăgubiri pentru denunțare, respectiv suma de 1,1 miliarde lei (250 milioane euro).

După intrarea Hidroelectrica în insolvență, administratorul judiciar Euro INSOL a denunțat contractul de vânzare-cumpărare energie electrică nr. 33CE/14.01.2004 încheiat între Hidroelectrica și Energy Holding. Energy Holding a contestat în fața instanței măsura denunțării, contestația sa împotriva denunțării contractului fiind irevocabil respinsă în dosarul 29713/3/2012.

Derularea contractului 33CE/14.01.2004 încheiat cu Energy Holding a însemnat pentru Hidroelectrica o pierdere de 1.441.038.270 lei, doar pentru perioada 2006 – 31 mai 2012. Evident, în mod corelativ, această pierdere pentru Hidroelectrica s-a tradus în profit pentru Energy Holding.

La deschiderea procedurii insolvenței în iunie 2012, Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie din Romania, având datorii-record de 4,3 miliarde de lei, pierderi de 170 de milioane de euro acumulate în anii 2011-2012 și un minus în trezorerie de 763 de milioane de lei.

Măsurile luate de administratorul judiciar Euro INSOL – între care și denunțarea contractului încheiat de Hidroelectrica cu Energy Holding – au transformat Hidroelectrica în cea mai profitabilă companie din România, aceasta ajungând de la pierderi de 700 de milioane de lei în 2011-2012, la un profit de 901 milioane de lei în 2013, de 1,157 miliarde de lei în 2014 și de 1,110 miliarde de lei în 2015, pentru 2016 fiind previzionat un profit de 1,4 miliarde lei.

Doar din disponibilizarea cantității de energie din contractul Hidro-Energy Holding, Euro INSOL a generat pentru Hidroelectrica în patru ani de zile (august 2012-august 2016) venituri suplimentare de peste 600.000.000 lei.

„Chiar daca Hidroelectrica a ieșit din insolvență la 21 iunie 2016, procesele cu băieții deștepți continuă. Miercuri, Tribunalul București a soluționat ultima acțiune din cele 75 de contestații și cereri formulate de traderii de energie în toamna anului 2012, după denunțarea de către Euro INSOL a contractelor de furnizare energie electrică și refuzul de a recunoaște și plăti daune cerute de „băieții deștepți” și care se ridicau la peste 600 milioane euro. În octombrie și noiembrie Curtea de Apel București urmează să soluționeze mai multe recursuri ale traderilor după ce au pierdut în fond la Tribunal. După ce au pierdut în fața instanțelor de drept comun din România, „băieții deștepți” au deschis mai multe litigii arbitrale împotriva Hidroelectrica la Geneva, Paris și Washington, cu termene de soluționare octombrie-decembrie 2016. Asta arată miza extraordinară a acestor contracte pentru traderii de energie. Din derularea acestor contracte Hidroelectrica a pierdut în perioada 2006-2012 peste 1 miliard de euro și urma să piardă încă pe atât până în 2018-2019 când urmau să expire aceste contracte”, a declarat av. dr. Remus Borza, coordonatorul Euro INSOL.

Euro Insol și Hidroelectrica au fost apărate în instanță de avocații de la Borza și Asociații, Zamfirescu Racoti & Partners și Dragne & Asociații, iar Energy Holding a fost apărată de Țuca, Zbârcea și Asociații.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare