Expres

Cod galben de ploi torențiale și pentru Brașov

Cod galben de ploi torențiale și pentru Brașov.

ANM a emis o avertizare meteo valabilă pentru toată țara din această dimineață, până în 30 mai, ora 20.00: „În intervalul menționat, aria ploilor va fi în extindere treptată și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp”.

Cod galben de ploi torențiale și pentru Brașov

De asemenea, s-a emis un cod galben de ploi persistente, în care a fost cuprins și sudul județului Brașov, valabil pentru perioada 28 mai, ora 16.00 – 29 mai, ora 16.00.

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și pe alocuri de peste 40-50 l/mp”, au detaliat cei de la ANM.

Apoi, de la 1 iunie, va veni canicula – Detalii, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button