Dosare

Update. BRAȘOV. Pronunțarea în Dosarul „Tetkron” al primarului Scripcaru se lasă așteptată / Decizia de azi a Curții

 

Pronunțarea în Dosarul „Tetkron”, în care printre inculpați se numără și primarul Brașovului, George Scripcaru, se lasă așteptată. Magistrații Curții de Apel Brașov ar fi trebuit să se pronunțe astăzi, după mai multe amânări, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În fapt, instanța a amânat din nou momentul, până la data de 25 martie. Sentința ar fi trebuit să se dea încă de la finalul lunii ianuarie.

În Dosarul „Farmacia”, toți inculpații (inclusiv Scripcaru și fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu) au fost achitați, luna trecută, la Tribunalul Covasna, dar sentința nu este definitivă.

Aristotel Căncescu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, în formă continuată (2 acte materiale).

George Scripcaru a fost achitat pentru „săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

Primarul George Scripcaru a avut parte de achitare şi în cazul „Skoda”, la Tribunalul Braşov, dar sentinţa a fost atacată cu apel de procurori. Săptămâna trecută, Tribunalul Brașov a postat pe site-ul instanței motivarea în acest dosar (vezi AICI).

 

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Dosarul „Tetkron” al primarului Scripcaru… Pronunțare sau amânare și astăzi?

BRAȘOV. Dosarul Tetkron, pronunțare, astăzi?! Primarul Scripcaru, în așteptare…

BRAŞOV. Primarul Scripcaru are parte de o nouă amânare a sentinţei în dosarul „Tetkron”

BRAȘOV. Primarul Scripcaru nu scapă de emoții…

BRAȘOV. Sentință sau amânare, azi, pentru Scripcaru și Căncescu?!

Update. BRAŞOV. Scripcaru, două sentinţe în două zile consecutive?! Ce s-a decis astăzi în Dosarul „Tetkron”

BRAȘOV. Scripcaru, posibilă sentință, astăzi, în Dosarul „Tetkron”

Update BRAȘOV. Scripcaru și Căncescu, în stand-by în Dosarul „Farmacia”

BRAŞOV. Posibilă SENTINŢĂ, astăzi, pentru Scripcaru şi Căncescu

BRAȘOV. George Scripcaru, achitat după 10 amânări ale pronunțării, în Dosarul „Skoda”! UPDATE. Primarul a fost contactat telefonic și…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare