Dosare

Update. BRAȘOV. Acuzații oficiale împotriva afaceristului Ioan Nicolae care l-ar putea arunca iar după gratii

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale „faţă de inculpatul NECULAIE IOAN pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată şi spălare de bani, constând în aceea că, în perioada mai 2016 – decembrie 2016, inculpatul, în calitate de manager al SC Prescon Piatra Mare SA, şi-a însuşit în mod nejustificat din casieria societății suma de 215.187,3 lei, iar o parte din această sumă (73.692,3 lei) a fost spălată de către inculpat prin procurarea de facturi fictive şi evidenţierea acestora în contabilitate”.

După cum am mai fost informați de sursa citată, cauza a fost reunită cu cea în care, prin ordonanţa din data de 18 martie 2016, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune față de același inculpat, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la evaziune fiscală, pe o durată de 60 de zile, de la data de 19.03.2016 până la data de 17.05.2016, prelungită succesiv până la data de 13 martie 2017”.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procuror Adrian Aldea, a adăugat că, ieri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu privire la înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune dispus prin ordonanţa din 18 martie 2016 şi prelungit succesiv până în prezent cu măsura arestului preventiv, respectiv confiscarea cauţiunii în cuantum de 22.300.000 lei (echivalent a 5.000.000 euro) instituită prin ordonanţa din 18 martie 2016.

„Din referatul întocmit de procurori a rezultat faptul că inculpatul NECULAIE IOAN şi-a încălcat obligația impusă prin controlul judiciar sub cauțiune, în sensul că a comunicat în mod direct cu doi coinculpați. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare”, a specificat Aldea. 

Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de Poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov și ale Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov.

citește și

BRAȘOV. Ioan Nicolae ar putea ajunge iar în arest!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare