Dosare

PERCHEZIŢII în desfăşurare la BRAŞOV!

Prejudiciul în acest dosar este de peste 3.500.000 de lei

 

27 de percheziţii au loc în această dimineaţă în trei judeţe pentru a proba activitatea infracţională a trei persoane, care, în complicitate cu reprezentanţii legali ai 89 de societăţi comerciale din ţară, ar fi produs bugetului de stat, prin evaziune fiscală, un prejudiciu de peste 3.500.000 de lei.
Percheziţiile sunt efectuate în judeţele Braşov, Timiş şi Caraş-Severin, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de aceştia.

„În fapt, în perioada 2010-2013, 3 persoane, având calitate de administratori şi contabil ai unei societăţi comerciale din Timişoara, în complicitate cu reprezentanţii legali ai 89 de societăţi comerciale cu sedii declarate pe teritoriul naţional, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, constând în eludarea obligaţiilor fiscale, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, în care sunt angrenate aceste societăţi comerciale controlate de către ei, în mod direct sau prin persoane interpuse. Aceştia ar fi emis, în numele unei societăţi comerciale, mai multe facturi fiscale, care ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmelor controlate sau cu reprezentanţii cărora aveau o înţelegere.
Facturile erau emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând o varietate mare de cheltuieli cu achiziţia şi livrarea de diverse materiale, cum ar fi: pulberi incendiu, stingătoare, materiale de construcţii, gherete, camera supraveghere, pantaloni, cizme, salopete, uşa intrare, zahăr, făină, detergent, obiecte de papetărie (în funcţie de obiectul de activitate al societăţii care îşi înregistrează în contabilitate aceste facturi), precum şi prestarea de servicii, cum ar fi: instalaţii sanitare, electrice, reparaţii şi amenajări interioare, curăţenie sediu, service IT, consiliere fonduri nerambursabile, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit şi T.V.A.-ul”, au anunţat anchetatorii.
Contravaloarea acestor facturi fiscale ar fi fost achitată, în cea mai mare parte, prin chitanţe fiscale, întrucât valoarea facturilor nu depăşea 5.000 de lei.

La activităţile desfăşurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş participă şi poliţişti de la IPJ Braşov şi IPJ Caraş-Severin şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button