Dosare

MAE: „Trei cetăţeni români minori şi mama acestora au fost evacuaţi, la cerere, din Siria şi repatriaţi”

 

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, că trei cetățeni români minori și mama acestora au fost evacuați, la cerere, din Siria și repatriați. Acest lucru s-a putut face datorită eforturilor misiunilor diplomatice române de la Damasc și Beirut.

„Cele patru persoane au părăsit în condiţii de siguranţă Siria pe cale terestră către Liban la data de 15 septembrie 2015. Misiunea diplomatică de la Damasc a eliberat documentele de călătorie necesare repatrierii celor trei cetăţeni români, iar Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), filiala Damasc, a asigurat transportul grupului la Beirut cu autoturismele din dotarea organizaţiei”, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

Totodată, grupul a fost asistat de către reprezentanții Ambasadei României din Beirut și membrii Organizației Internaționale pentru Migrație, care au ajutat la îndeplinirea formalităților de îmbarcare la aeronavă.

MAE a mai precizat că misiunea diplomatică a română din Siria se află în contact permanent cu cetățenii români care se află în zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar pentru facilitarea comunicațiilor, sprijin logistic și de aprovizionare.

„Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE, prin Ambasadele României la Damasc şi Beirut, cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, în statele cu risc major de securitate”, se mai arată în comunicat.

Până în prezent, MAE a facilitat repatrierea a 692 de cetățeni români și membri de familie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare