Dosare

Fost fotbalist, condamnat la închisoare pentru fraudă

  • samueletoo.jpg

Camerunezul Samuel Eto’o (41 de ani), fostul jucător al echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, şi fostul său reprezentant Jose Maria Mesalles au acceptat, luni, pedepsele de 22 de luni de închisoare şi, respectiv, un an de închisoare, după ce au recunoscut că au fraudat Trezoreria Publică cu 3.872.621 euro, între 2006 şi 2009, informează agenţia EFE.

În declaraţia sa la Tribunalul penal din Barcelona, Eto’o a recunoscut frauda, dar l-a învinuit, fără a-l menţiona direct, pe Mesalles, pe care l-a considerat întotdeauna ca pe „un al doilea tată”. De altfel, fostul fotbalist camerunez a intentat proces împotriva fostului său agent pentru presupuse infracţiuni de fraudă şi deturnare din fondurile sale, proces aflat încă în derulare.

„Recunosc faptele şi am de gând să plătesc, dar vreau să se ştie că eram un copil pe atunci şi că am făcut mereu ce mi-a cerut tatăl meu”, a afirmat Samuel Eto’o.

La rândul său, Mesalles a preferat să nu depună mărturie, dar a recunoscut faptele. Totodată, fostul atacant african a fost condamnat la plata a patru amenzi, câte una pentru fiecare delict, în valoare de 1.810.310 euro, iar fostul său reprezentant la patru amenzi de câte 905.155 euro. Executarea acestor pedepse va fi suspendată însă, având în vedere că ambii nu au antecedente penale, iar autorităţile au recuperat din prejudiciu.

Faptele datează din perioada 2006-2009, pe când Samuel Eto’o a obţinut venituri importante din drepturile sale de imagine transferate către Puma şi FC Barcelona, ce ar fi trebuit să fie declarate şi impozitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare