Dosare

EXCLUSIV. ALERTĂ ALIMENTARĂ. File de pangasius cu VIERMI și la Hunedoara! Producătorul este același ca la Brașov!

 

Probe din fileul de pangasius cu viermi, achiziționat în urmă cu o săptămână de o brașoveancă, au fost trimise la laboratorul DSVSA din Brașov, potrivit șefului Centrului Regional pentru Protecția Consumatorului – Regiunea Centru, Sorin Susanu.

„În momentul de față trebuie să așteptăm analizele laboratorului. Mai multe probe au fost trimise la DSVSA Brașov. Am făcut cercetări și la depozit, dar și la magazinul de unde a fost achiziționat produsul. Am decongelat mai multe bucăți de pește și nu am mai găsit acei viermi”, a spus Susanu.

Și hunedorenii au găsit viermi în fileul de pangasius

Inspectorii sanitar-veterinari hunedoreni s-au autosesizat, după ce câțiva beneficiari ai cantinei sociale au reclamat că ar fi primit pește congelat cu viermi.

Astfel, au fost dispuse verificări atât la cantină socială din Simeria, cât și la unitatea care a distribuit pachete respective cu file de pangasius.

„Au fost efectuate verificări. Probele au fost transmise la laborator. O singură persoană a reclamat că în fileul de pangasius congelat a găsit viermi. Nu a fost o reclamație, ne-am autosesizat după ce am văzut o postare pe internet. Nu am putut să luăm, încă, legătura cu persoana respectivă. Alte reclamații nu am primit”, a explicat pentru mytex.ro șeful DSVSA Hunedoara, Mihai Jula.

Potrivit șefului Centrului Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Centru Brașov, producătorul și importatorul au fost identificați, iar deocamdată se așteaptă rezultatul analizelor.

Amintm că o brașoveancă care a cumpărat de la magazinul Luca, cu aproximativ o săptămână în urmă, file de pangasius congelat a descoperit, în produsul achiziționat, viermi.

Gabriela Toma susține că miercuri a vrut să consume produsul și a decongelat doar o bucată de pește, iar atunci a observat că ceva nu este în regulă.

Joi, femeia s-a deplasat la Oficiul pentru Protecția Consumatorului, unde a depus o plângere, iar inspectorii OPC au plecat imediat în teren.

CITIȚI ȘI:

ALERTĂ ALIMENTARĂ. Brașov. File de pangasius cu VIERMI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare