Local vandalizat peste noapte de un minor de 17 ani (FOTO)
Un bistro de pe Calea Buziașului din Timișoara a fost vandalizat în noaptea de 4 spre 5 noiembrie. Localul și mașina firmei au fost avariate, iar proprietarii au anunțat suspendarea activității.
Este vorba despre B40 Bistro, ai cărui reprezentanți au publicat pe rețelele de socializare un mesaj prin care și-au informat clienții că nu vor putea deschide localul.
„Astăzi nu putem lucra”
„Noaptea trecută a fost vandalizată locația noastră, precum și mașina firmei! Astăzi nu putem lucra, urmând să vă ținem la curent când putem deschide”, au transmis reprezentanții B40 Bistro.
Potrivit mesajului publicat de aceștia, persoana bănuită de comiterea faptei este un minor în vârstă de 17 ani, care ar fi acționat fără un motiv aparent și s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise. Acesta ar fi fost reținut de poliție.
Proprietarii au rămas cu pagubele
Reprezentanții localului nu au putut preciza valoarea prejudiciului. În urma incidentului au fost avariate mai multe obiecte de mobilier și echipamente, dar și autoturismul firmei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





