Dosare

Deputatul Cristian Rizea a fost trimis în judecată de DNA

 

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, astăzi, pe deputatul Cristian Rizea, informează un comunicat de presă al DNA. Deputatul, aflat sub control judiciar, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani în formă continuată și influențarea declarațiilor. Alături de politician, a fost trimis în judecată şi Lucian Colțea, cetățean american, care este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și spălare de bani în formă continuată.  Potrivit procurorilor, Cristian Rizea a pretins de la Lucian Colţea suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorități, RAPPS și Primăria Comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorități. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citiţi şi:

Astăzi se decide soarta lui Cristian Rizea

S-a avizat reţinerea şi arestarea deputatului Cristian Rizea

Procurorii DNA cer arestarea deputatului Cristian Rizea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button