Dosare

Decizie. Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare

 

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, un apropiat al fostului primar Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv, astăzi, de Curtea de Apel București, la 8 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Curtea de Apel București a scăzut pedeapsa aplicată omului de afaceri de la 12 ani, cât primise la instanța de fond – Tribunalul București, la 8 ani de închisoare. Totodată, firma administrată de omul de afaceri trebuie să plătească o amendă penală de 320.000 lei.

Avraham Morgenstern a dispărut de trei luni din România, deși se afla sub control judiciar și nu avea voie să părăsească țara. La sfârșitul lunii mai, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare în lipsă.

MAI a anunțat, astăzi, că s-a dispus cercetarea prealabilă a conducerii Secției 6 de Poliție, după ce s-a stabilit că polițistul însărcinat cu supravegherea judiciară a lui Avraham Morgenstern nu și-a exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu, nesesizând instanța despre lipsa omului de afaceri și încălcarea obligației de prezentare la poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button