BRAŞOV. Trimis în judecată pentru că nu şi-a plătit taxele la stat
Un braşovean în vârstă de 33 de ani a fost trimis în judecată în urma finalizării cercetărilor realizate de poliţiştii de la Investigaţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunal, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul este suspectat că, în calitate de administrator al unei firme, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în evidențele contabile ale societății a unor venituri realizate în urma unor activități comerciale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 13.252 de lei.
În acest dosar s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, până la concurența prejudiciului, asupra unui imobil deținut de persoana în cauză.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.