Dosare

BRAȘOV. Sentință definitivă în dosarul „Skoda” al fostului primar Scripcaru și al fostului director RATBV, Cristian Radu

 

Fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, a fost achitat definitiv în dosarul „Skoda”, la decizia Curții de Apel Ploiești. Mai mult, în caz a fost achitat și fostul director al RATBV, Cristian Radu, care în primă instanță fusese condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, pentru abuz în serviciu.

La Tribunalul Brașov, instanța a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George și a menținut măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului la două unități bancare, măsură instituită prin ordonanţa din data de 26 septembrie 2016.

Aceeași instanță a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Cristian Radu, obligându-l pe inculpat să plătească părţii civile suma de 8.746,8 lei cu titlu de despăgubiri şi respinge celelalte pretenţii formulate de partea civilă.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Ploiești lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de RATBV împotriva inculpatului apelant Cristian Radu și a respins ca nefondate apelurile declarate de DNA – Serviciul Teritorial Braşov, de apelantul inculpat George Scripcaru Scripcaru George şi de RATBV, împotriva sentinţei penale nr. 123/S din data de 01.07.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov.

Nu în ultimul rând, se menţine măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului apelant Scripcaru George deschise la ING Bank şi Banca Comercială Carpatica S.A., măsura instituită prin ordonanţa din data de 26.09.2016 și asupra sumei de 8.746,8 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Braşov de către apelantul inculpat Cristian Radu, potrivit recipisei de consemnare nr. 1032993/3 seria TA nr. 4066929.

Redăm sentința:

„27.04.2021
Ora estimata: 09:00
Complet: 1APa
Tip solutie: Schimbat total sau în parte
Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. pct. (2) lit. a) Cod proc. penală admite apelul declarat de apelantul inculpat Radu Cristian împotriva sentinţei penale nr. 123/S din data de 01.07.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, ca urmare a rejudecării, pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: În temeiul art. 396 alin. 5 C.p.p. cu referire la art.16 alin. 1, lit. b, teza I C.p.p. îl achită pe inculpatul Radu Cristian pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. penal. În baza art. 397 alin. 5 C.p.p. raportat la art. 25 alin. 5 C.p.p lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. RAT Braşov S.A împotriva inculpatului apelant Radu Cristian. În baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) C.proc.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Inalta Curtea de Casaţie şi Justiţie- D.N.A.-Serviciul Teritorial Braşov, apelantul inculpat Scripcaru George şi de apelanta parte civilă S.C. RAT Braşov S.A. împotriva sentinţei penale nr. 123/S din data de 01.07.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov. În baza art. 397 alin. 5 C.p.p. menţine măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului apelant Scripcaru George deschise la ING Bank şi Banca Comercială Carpatica S.A., măsura instituită prin ordonanţa din data de 26.09.2016. În baza art. 397 alin. 5 C.p.p. menţine măsura asiguratorie a popririi asupra sumei de 8746,8 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Braşov de către apelantul inculpat Radu Cristian, potrivit recipisei de consemnare nr. 1032993/3 seria TA nr. 4066929. Înlătură dispoziţia de obligare a apelantului inculpat Radu Cristian la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrarii prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat Scripcaru George şi partea civilă S.C. RAT Braşov S.A la plata sumei de câte 1.000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.04.2021.
Document: Hotarâre 531/2021 27.04.2021”.

Date din rechizitoriu

În acest dosar penal, George Scripcaru a fost deferit justiției pentru abuz în serviciu în formă continuată și participație improprie la această infracțiune, iar Cristian Radu, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2007 – 2015, primarul și-ar fi exercitat influența asupra directorului de atunci al RATBV și l-ar fi determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția Primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.
Scopurile urmărite de edil ar fi fost de a folosi el mașinile respective, fără a plăti costurile pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații).

„Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiași persoane din conducerea R.A.T. Brașov ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului. Ca urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120 lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea de foloase necuvenite pentru acesta, constând în faptul că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă”, au informat reprezentanţii DNA.
În același context, în perioada 2013-2015, inculpatul Radu Cristian ar fi dispus întocmirea și semnarea unei convenții prin care s-a acordat folosința gratuită a mașinii în interesul personal al edilului și ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru întreținerea acesteia.

„Prin acest demers, inculpatul Radu Cristian a cauzat un prejudiciu de 88.164,14 lei pentru R.A.T. Brașov concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul Scripcaru George constând în utilizarea autoturismului fără suportarea costurilor de întreținere. Consecința acestei conduite infracționale a edilului fost prejudicierea societății respective cu 630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu care Regia Autonomă de Transport Brașov RA s-a constituit parte civilă în procesul penal”, se arată în comunicatul DNA de la vremea trimiterii în judecată a celor doi inculpaţi.

 

VEZI ȘI:

BRAŞOV. De ce a fost achitat primarul George Scripcaru în Dosarul „Skoda”?! Iată MOTIVAREA Tribunalului

Update. BRAȘOV. Primarul Scripcaru și toți ceilalți inculpați din dosarul „Tetkron”, ACHITAȚI!

BRAȘOV. George Scripcaru, achitat după 10 amânări ale pronunțării, în Dosarul „Skoda”! UPDATE. Primarul a fost contactat telefonic și…

BRAŞOV. Veste bună sau rea pentru Scripcaru şi Căncescu?! Tribunalul Covasna a dat sentinţa în dosarul „Farmacia”!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare