Dosare

BRAȘOV. Scripcaru, termen astăzi în apelul din dosarul penal „Skoda”

 

Astăzi, 5 octombrie, va avea loc al doilea termen de judecată al apelului în Dosarul „Skoda” al primarului pierzător George Scripcaru.

În data de 3 septembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești (unde este înregistrat dosarul) au amânat cauza şi au acordat termen la data de 5 octombrie, ora 14.00, în vederea administrării probelor propuse şi încuviinţate.

Amintim că, în prima instanță, fostul primar al municipiului Brașov a fost achitat pentru abuz în serviciu, iar fostul director al RATBV, Cristian Radu, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa de pe data de 1 iulie 2019 a Tribunalului Braşov a fost atacată cu apel, iar cauza ar fi trebuit să fie soluționată de Curtea de Apel Brașov.

Dar, în data de 22 iulie, magistrații de la Curtea de Apel au dispus scoaterea de pe rol și trimiterea la Curtea de Apel Ploiești a dosarului „nr. 5632/62/2016 având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă RATBV SA şi inculpaţii Scripcaru George şi Radu Cristian, împotriva sentinţei penale nr. 123/S din data de 01.07.2019 a Tribunalului Braşov pronunţată în dosarul nr. 5632/62/2016”. Decizia a fost definitivă. 

MAI MULTE INFORMAȚII – AICI

Update:

Vezi AICI ce s-a decis la termenul de astăzi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare