Dosare

BRAŞOV. Poliţia Economică, în control la firmele din centrul oraşului

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Municipiului Brașov au făcut mai multe controale, aseară, la firme din zona centrală a oraşului, în baza competențelor legale ce le revin privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și drepturile de autor conexe.

Cu această ocazie au fost verificate 54 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, fiind aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 27.500 lei. De asemenea, a fost confiscată suma de 1.500 lei, bani rezultați din vânzări care nu au fost evidențiate pe aparatele de marcat electronice fiscale.

Față de reprezentantul unei societăți comerciale se efectuează cercetări în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, existând suspiciuni că acesta nu a evidențiat în contabilitate venituri realizate din vânzarea de mărfuri, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button