Dosare

BRAȘOV. Dosarul penal al lui Tibor Selymes și Claudiu Tămârjan se întoarce la procurori

 

Anul trecut, fostul internaţional Tibor Selymes a fost trimis în judecată după accidentul pe care l-a produs în ianuarie 2012, soldat cu patru răniţi. Însă dosarul celebrului fotbalist român, care s-ar fi urcat la volan după ce a băut și a făcut patru victime, în care este implicat și fostul șef al Serviciului Rutier Braşov, Claudiu Tămârjan, se întoarce acum la procurori, ca urmare a contestațiilor la Curtea Constituțională, care a admis unele dintre ele, dar nu în favoarea celor doi, ci a celorlalți foști polițiști inculpați. Tibor Selymes, dar şi soţia acestuia, Daniela Selymes, sunt acuzaţi de vătămare corporală din culpă, complicitate la abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii susţin că, la data de 15 ianuarie 2012, în jurul orelor 6.05, în localitatea Timișul de Jos, județul Brașov, Selymes, aflat sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu o altă mașină, care se deplasa din sens opus, în mod regulamentar. În urma impactului, au fost rănite grav cele patru persoane aflate în respectivul autovehicul. Victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale între 30 și 90 de zile, iar două dintre ele au rămas cu infirmitate fizică, după ce le-a fost extirpată splina. Fostul internaţional Tibor Selymes a fost trimis în judecată. De asemenea, au fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie mai mulţi foşti şefi ai Poliţiei Rutiere Braşov, dar şi câţiva agenţi din acelaşi serviciu, aceştia  fiind acuzaţi că l-au ajutat pe Tibor Selymes să nu fie tras la răspundere penală după accidentul grav pe care l-ar fi provocat în stare de ebrietate.

Contestații admise, contestații respinse

Însă, în urmă cu câteva zile, judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au decis să întoarcă dosarul la procuratură, considerând că multe dintre probele depuse au fost viciate, dar în același timp au respins contestațiile lui Selymes și Tămârjan. 

„În baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatorului inculpat Tămârjan Claudiu, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. 1, lit. f) C.proc.pen.

II. În baza art. 4251 alin. 7, pct. 2, lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 347 C.proc.pen., admite contestaţiile formulate de inculpaţii contestatori Onosă Ionel, Gomoescu Ionuţ Gigel, Spătaru Cristi Leonard, Constantinescu Mircea Valentin, precum şi prin extinderea efectelor contestaţiei faţă de inculpatul Afrenţoaei Gabriel Eugen, împotriva încheierii penale din data de 31.01.2018, pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, în dosarul nr. 5667/62/2017/a1, pe care o desființează în integralitate și rejudecând cauza dispune: În baza art. 345 alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 101 alin. 1 C.proc.pen. și art. 102 alin. 2, 3 ?i 4 C.proc.pen., coroborate cu art. 118 C.proc.pen. şi art. 282 C.proc.pen., admite cererile contestatorilor inculpați Onosă Ionel, Gomoescu Ionuţ Gigel, Spătaru Cristi Leonard, Constantinescu Mircea Valentin şi prin extinderea efectelor contestaţiei faţă de inculpatul Afrenţoaei Gabriel Eugen, și exclude următoarele probe ca fiind neloial administrate constatând intervenită nulitatea actelor procedurale prin care acestea au fost administrate (…)

În baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 18.01.2018, dispune eliminarea mijloacelor de probă excluse din dosarul cauzei. În baza art. 346 alin. 3, lit. a) C.proc.pen., admite cererile contestatorilor inculpați Onosă Ionel, Gomoescu Ionuţ Gigel, Spătaru Cristi Leonard, Constantinescu Mircea Valentin, precum şi prin extinderea efectelor contestaţiei faţă de inculpatul Afrenţoaei Gabriel Eugen, și constată neregularitatea rechizitoriului cauzei şi imposibilitatea remedierii acestuia, sub aspectul infracţiunilor asimilate corupţiei şi contra înfăptuirii justiţiei, pentru care au fost trimişi în judecată sus-numiţii inculpaţi şi dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov.

III. Respinge ca nefondate celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpaţii contestatori Onosă Ionel, Gomoescu Ionuţ Gigel, Spătaru Cristi Leonard şi Constantinescu Mircea Valentin.

IV. În baza art. 4251 alin. 7, pct. 1, lit. b) C.proc.pen. rap. la art. 347 C.proc.pen., respinge ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi Tămîrjan Claudiu şi Selymes Tibor, împotriva încheierii penale din data de 31.01.2018, pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov, în dosarul nr. 5667/62/2017/a1.

V. În baza art. 275 alin. 2 şi 3 C.proc.pen., obligă contestatorii inculpaţi Tămîrjan Claudiu şi Selymes Tibor la plata a câte 200 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta contestaţie, iar celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura camerei preliminare în primă instanță și în contestaţie, rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în decizia din 7 iunie a Curții de Apel Brașov, care poate fi găsită integral aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button