Dosare

BRAȘOV. Dorel Toma a pierdut încă 200 de lei încercând să-și recâștige libertatea

 

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Braşov a respins vineri seară ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Dorel Toma, primarul Ghimbavului, la sentinţa Tribunalului Braşov de prelungire a arestului preventiv. Din tot „lotul” de cinci inculpați aflați în arest, Dorel Toma ceruse Tribunalului înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, dar judecătorul de drepturi și libertăți de la acea instanță i-a respins solicitarea și l-a obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Primarul și-a exercitat dreptul de contestare, însă decizia Curții de Apel nu i-a fost favorabilă, astfel că rămâne în Arestul IPJ până la data de 21 iulie 2018 și mai are de dat statului, tot cu titlul de cheltuieli judiciare, încă 100 de lei.
Reamintim că DNA – Serviciul Teritorial Brașov a pus în mişcare, în 18 aprilie, acţiunea penală împotriva lui Toma Dorel, primarul Ghimbavului, Anei Alina Geogean, contabila-șefă a Primăriei, alături de administratorii de firme Lucia Dulcinatu, Goman Fluture şi Goman Cristinel – zis Paul Fluture, Sergiu Gună şi Radu Tănase, sub acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani, în formă continuată. În dosarul penal deschis în acest caz sunt vizate contracte ilegale de achiziții în domeniul amenajărilor urbane. Prejudiciul estimat depășește 18 milioane de lei.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button