Turistă străină, paralizată temporar și în hipotermie la Cota 2000. A fost coborâtă cu targa de salvamontiști

O tânără turistă de cetățenie străină a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor, la începutul acestei săptămâni, în zona Cota 2000 din Sinaia. Femeia a suferit un episod de paralizie temporară, însoțit de hipotermie și un atac nervos, pe fondul unor probleme medicale și al condițiilor dificile de pe munte.
Intervenție în condiții dificile
Potrivit Salvamont Sinaia (Prahova), starea tinerei ar fi fost declanșată, cel mai probabil, de o afecțiune autoimună, despre care aceasta le-a vorbit salvatorilor, fiind agravată de vremea nefavorabilă.
În zonă se înregistrau ceață, ninsoare și temperaturi scăzute, iar altitudinea a contribuit la agravarea situației.
Salvamontiștii au intervenit pentru acordarea primului ajutor și evacuarea turistei. Aceasta a fost transportată cu targa până în Sinaia, unde a fost predată echipajelor de pompieri și SMURD.
Recomandările salvamontiștilor
În urma intervenției, salvatorii montani le reamintesc turiștilor cât de important este să verifice prognoza meteo înainte de plecarea pe traseu și să fie echipați corespunzător.
De asemenea, traseele și ascensiunile trebuie alese în funcție de condiția fizică și de capacitățile fiecărei persoane, pentru evitarea situațiilor care le pot pune viața în pericol.
Sursa: Salvamont Sinaia
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




