Dosare

Alegeri 2016. BRAȘOV. Preot pe lista PSD pentru Consiliul Local! Doamne ajută!!!

 

Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală, spun noile reglementări emise de Biserica Ortodoxă Română cu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016.

Astfel, amintim că, la Brașov, pentru ocuparea unui fotoliu de consilier local se luptă și Eugen Comșulea, preot paroh la Biserica Blumăna VIII și membru al filialei PSD Brașov, potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Brașov, Daniel Giurma.

În urmă cu mai bine de o lună de zile, Patriarhia Română a emis un set de reguli, potrivit cărora părintele Eugen Comșulea a încălcat prevederile Consiliului Sinodal.

În conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local.

Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale”, se arată la punctele doi și trei din comunicatul remis de Patriarhia Română.

Totuși, Sfântul Sinod a decis să facă o excepție „în vederea împlinirii misiunii sociale la care sunt chemaţi clericii în viaţa comunităţilor pe care le păstoresc, a aprobat ca, în situaţii excepţionale, preoţii şi diaconii să candideze, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea de consilier local şi consilier judeţean în România cu aprobarea scrisă a ierarhilor lor”, prevedere în afara căreia, și de această dată, se află preotul brașovean, având în vedere calitatea de membru de partid.

„Nu este în ordine. Dacă este într-adevăr așa, înseamnă că și-a asuma acest lucru și încalcă prevederile Consiliului Sinodal. În cazul acesta, Mitropolia Ardealului ar trebui să verifice situația și să aplice niște sancțiuni”, a declarat pentru mytex.ro Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

„Candidez cu aprobarea Mitropoliei Sibiului”

Contactat telefonic, Eugen Comșulea a recunoscut calitatea de membru PSD, explicând că a primit aprobarea ierarhilor pentru a candida.

„Candidez cu aprobarea Mitropoliei Sibiului. Nu candidăm noi de capul nostru, așa”, a spus Eugen Comșulea.

„Dacă e așa, e absolut regretabil”

Totodată, vicarul eparhial al Mitropoliei Ardealului a catalogat acest lucru drept „regretabil”.

„Nu am cunoștință de acest lucru. Noi nu avem membri de partid. Dacă e așa, e absolut regretabil. O să facem o anchetă, să vedem despre ce este vorba”, a precizat pentru mytex.ro părintele Ilarie Benchea.

FOTO: Captură video Facebook PSD Brașov

CITIȚI ȘI:

Nu le mai ajunge Biserica! Care sunt Sfintele Reguli pentru preoţii călăuziţi de ambiţii lumeşti, administrative


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare