Dosare

„Actul de justiție a fost diabolizat” de Sebastian Ghiţă!

 

Este afirmaţia DNA, care, printr-un comunicat de presă a transmis că procurorul șef al instituţiei, Laura Codruţa Kovesi, cere Inspecției Judiciare să efectueze verificări cu privire la situația constatată în legătură cu declarațiile făcute de numitul (fost deputat trimis în judecată în două dosare pentru fapte de corupție și asimilate corupției și inculpat în alte două cauze pentru infracțiuni similare, în prezent dat în urmărire internațională în vederea arestării preventive) în cadrul unei serii de înregistrări video, prezentate în mod succesiv de postul Romania Tv în perioada 28 decembrie 2016 – 5 ianuarie 2017 și preluate și de alte instituții media.

Sesizarea Inspecției Judiciare are în vedere următoarele, după cum enumeră DNA:

– afirmațiile tendențioase și mincinoase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată în mai multe dosare (fie în curs de judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, fie în investigare la Direcția Națională Anticorupție) sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească și sunt de natură a pune în discuție deontologia profesională a magistraților.
– afirmațiile urmăresc decredibilizarea Direcției Naționale Anticorupție și a activității procurorului șef al instituției, precum și a sistemului judiciar în general, prin inducerea în opinia publică a ideii că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal.
– afirmațiile lansate în spațiul public acreditează ideea că independența și imparțialitatea procurorilor este influențată de persoane cu anumite interese, iar soluțiile sunt dispuse în mod arbitrar, neavând la bază elemente de probațiune administrate legal.
– afirmațiile pot avea drept consecință crearea unei stări de neîncredere în justiție în ansamblul său, prin afectarea prestigiului justiției.

„Prin prisma celor menționate, se poate aprecia că afirmațiile au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar. Acestea creează dubii greu de înlăturat cu privire la independența magistraților, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicați în înfăptuirea procesului judiciar se desfășoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfășoară conform dispozițiilor prevăzute de lege. În sesizare se arată că afirmațiile tendențioase și mincinoase lansate în spațiul public de GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN nu sunt singulare. De aceea prezentei sesizări i-au fost atașate anexele din care rezultă că, începând cu luna aprilie 2016, chiar de la Tribuna Parlamentului României, apoi în mass media, acesta a avut constant manifestări publice prin care actul de justiție a fost diabolizat, justiția fiind prezentată ca fiind un factor nociv pentru democrație”, menţioneayă DNA.

Alte argumente ale procurorilor anticorupţie găsţi AICI.

Rugată astăzi de jurnalişti să comenteze acuzaţiile aduse de Sebastian Ghiţă, Kovesi a replicat: „Nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar care are mai multe dosare, o parte la DNA, o parte trimise în judecată. Nu doresc să intru în dialog cu acesta”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare