Cultură

[ViDEO] „La BRAŞOV s-au născut oameni de mare valoare!”

  • img-8351.jpg
 

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează un program cultural complex, ce se desfășoară în perioada 16-23 mai, prilejuit de Centenarul „Iacob Mureșianu”. La 25 mai 2017 se împlinesc o sută de ani de la moartea compozitorului Iacob Mureşianu, membru al ilustrei dinastii culturale braşovene a Mureşenilor.
Născut la 29 iunie 1857, într-o familie de cărturari din Braşov, tatăl său fiind redactor al „Gazetei de Transilvania”, Iacob Mureşianu a dovedit calităţi muzicale înnăscute şi a început să compună încă din timpul anilor de liceu. Asemenea lui Gheorghe Dima, a studiat ingineria la Viena, în paralel cu studiile muzicale. S-a căsătorit cu pianista Otilia Brânduşianu, cu care a avut opt copii. Cea mai mare parte a vieţii a fost profesor la Blaj. A înfiinţat mai multe formaţii artistice corale, cu care a întreprins numeroase turnee în oraşe şi sate. Cu o mare vocaţie de pedagog, Iacob Mureşianu a jucat un rol nespus de important în formarea de muzicieni dintre elevii săi cei mai talentaţi, cărora le preda studii instrumentale de pian, vioară, flaut şi chiar studii de compoziţie. Iacob Mureşianu a editat, la Blaj, prima revistă muzicală din ţara noastră, intitulată „Musa Română”, fiind unul dintre întemeietorii şi creatorii artei muzicale româneşti, cel care a realizat opere şi balade inspirate din folclor şi istorie, dar preluând subtil şi reuşind să le armonizeze cu influenţe ale muzicii culte occidentale, ceea ce îi face muzica deosebit de originală, după cum au subliniat astăzi, în conferinţa de presă dedicată, cei implicaţi în organizarea manifestărilor din cadrul Centenarului: dr. Valer Rus, managerul Muzeului „Casa Mureşenilor” (video 3), prof. Mihail Gorbonov, conf. dr. Ioan Oarcea (video 1) şi dr. Leonard Boga (toţi de la Facultatea de Muzică din Braşov, cel din urmă fiind şi dirijor de orchestră şi de cor la Opera Braşov). Iacob Mureşianu este considerat precursorul celor mai mari muziceni români, pe urmele sale păşind şi George Enescu.
Centenarul este organizat în parteneriat cu Opera Brașov, Filarmonica Brașov, Facultatea de Muzică din Brașov, Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov și La Muse Heritage Musical din Montreal.

Programul evenimentelor începe mâine, de la ora 18.30, în Sala festivă a Colegiului Național Andrei Șaguna, unde vor avea loc un simpozion „Iacob Mureșianu, promotor al școlii muzicale românești din Transilvania”, un recital de lieduri, susţinut de studenţi de la Facultatea de Muzică Brașov, şi un concert al Corului de cameră ASTRA Brașov, dirijat de conf. dr. Ioan Oarcea. Urmează miercuri Recitalul de la ora cinci, susţinut de solişti ai Operei Brașov la Muzeul Casa Mureşenilor, joi, la Sala Patria, Uvertura festivă Ștefan cel Mare, de Iacob Mureşianu, interpretată de orchestra Filarmonicii Brașov, pentru ca în 23 mai, tot la Sala Patria, să fie prezentat Oratoriul Mănăstirea Argeșului de Iacob Mureșianu, de către artişti ai Operei Brașov. În tot acest timp, la Casa Mureşenilor poate fi vizitată expoziția Iacob Mureșianu, 1857-1917.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare