Cultură

BRAȘOV. Bianca Osnaga, evocată la Kron-Art

  • biancaosnaga.jpg
 

O femeie frumoasă, delicată, de o mare sensibilitate şi puternică totodată s-a stins în 25 martie 2015, doborâtă de o boală grea, după o lungă suferinţă. Dispariţia Biancăi Medina Osnaga, profesoară, doctor în filologie, exeget şi critic literar, redactor cultural, artist plastic, o personalitate plină de farmec şi de har a lăsat Brașovul cultural și lumea Literelor mult mai săracă. În ultimii ani era bibliotecar şi redactor al revistei culturale ASTRA din Braşov, din care am desprins şi fişa sa biobibliografică de mai jos. Lipseşte însă din prezentare ultima lansare de carte, „Conştiinţa tragică eminesciană” – rodul lucrării de doctorat, pentru care a primit în ianuarie 2015 premiul la concursul de exegeză eminesciană din cadrul Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Suceava. Cartea a fost lansată chiar la împlinirea a 165 de ani de la naşterea lui Eminescu, în 15 ianuarie 2015, la Galeria Kron-Art din Braşov, în absenţa autoarei, care a trecut sub tăcere, cu discreţie şi graţie, motivul pentru care nu a putut fi în mijlocul cititorilor.

Tot la Kron-Art, Bianca Osnaga va fi evocată astăzi, de la ora 13.00, din inițiativa maestrului Gabriel Stan, artist plastic, scriitor și gazda evenimentelor culturale din galerie.

Bianca Medina Osnaga

Născută în Braşov, în 1959.

Studii şi titluri:

1974-1978: Liceul Teoretic „Dr. Ioan Meşotă” – Braşov.
1978-1982: Facultatea de Filologie – Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; specializarea limba şi literatura română – limba şi literatura franceză.
1986-1989: Şcoala Populară de Artă – Braşov (secţia grafică; clasa profesor Béla Klement).
Doctorat în filologie – 2012.
Activitatea profesională:

1982-2000: profesor de limba şi literatura română şi limba franceză în învăţământul liceal; gradul didactic I – 1995 (Universitatea Bucureşti).
1990-2000: profesor metodist şi conducător ştiinţific de lucrări de gradul I (învăţători şi educatoare); preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Braşov; inspector școlar de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean – Braşov, profesor metodist în judeţul Braşov.
1999-2008: director general adjunct la Editura „Orator” – Bucureşti, apoi Braşov.
Lucrări publicate:

1990-2013: peste 60 de prefețe și articole (recenzii, cronici de carte, profiluri de artişti plastici) în periodice din ţară şi din străinătate: „Atheneum” (Vancouver); „România literară” – Bucureşti; „Paideia” – Bucureşti; „Astra” – Braşov; „Gazeta de Transilvania” – Braşov; „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” – Braşov;  „Transilvania Expres” – Braşov; „Corespondenţe” – Braşov; „Corona” – Braşov ş.a.; vernisări de expoziții de artă plastică.
carte de autor – Nuvela fantastică românească (Eminescu, Voiculescu, Eliade), Braşov, Editura „Orientul Latin”, 1997.
14 cărţi în colaborare (istorii literare, antologii, dicţionare), dintre care:

Istoria didactică a literaturii române, coordonator: Gh. Crăciun, Braşov, Editura „Magister”, 1999.
Literatură. Antologie pentru clasa a IX-a, Bucureşti, Editura „Orator”, 1999.
Dicţionar de termeni literari, cu aplicaţii, Bucureşti, Editura „Orator”, 2000.
Istoria literaturii române pentru elevi şi profesori, coordonator: Gh. Crăciun, Chişinău, Editura „Cartier”, 2004.
Limba şi literatura română pentru bacalaureat şi admitere, coordonatori: Nicolae Manolescu, Gh. Crăciun, Mircea Moţ, Florin Şindrilaru, Piteşti, Editura „Paralela 45” – vol. I-II, 2004.
Poezia românească: Antologie de texte comentate şi aprecieri critice,  coordonatorii ediţiei Cezar Boghici, Gabriela Dinu, Florin Şindrilaru, Piteşti, Editura „Paralela 45”, 2006, Colecţia „Compact”.

Prezentă în: Album de artă/Asociaţia Artiştilor Plastici, Braşov, 2013.

Taguri:


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare