112

Tâlhărie în apropierea Gării Brașov

Tâlhărie în apropierea Gării Brașov! Un bărbat a fost atacat de doi tineri, în toiul nopții. Cei doi suspecți au ajuns în Arest.

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în jurul orei 02:30, în  timp ce se afla în apropierea stației CF Brașov Călători, doi tineri l-ar fi agresat și deposedat de bunurile personale. În urma sesizării primite, polițiștii au efectuat cercetări și au stabilit că aspectele relatate se confirmă, context în care bărbatului i-ar fi fost smuls din mână portofelul și ulterior ar fi fost agresat fizic și deposedat de telefonul mobil, de către doi tineri“, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


În urma cercetărilelor, preluate de polițiștii din cadrul Secției Regională de Poliție  Transporturi Brașov, în scurt timp au fost identificați și reținuți cei doi tineri, de 20 și 23 de ani.
Ieri, suspecții au fost prezentați de procuror în fața unui judecător de drepturi și libertăți, iar pe numele celor doi au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare