Considerație da, comparație nu!

S-a mai stins o stea de pe firmamentul literaturii romane. Adrian Păunescu și-a încheiat opera poetică pe acest tărâm și a trecut într-o lume pe care o visam a fi mai bună pe măsură ce ne apropiem de ea. Mii de oameni l-au condus pe ultimul drum și sute de mii l-au plâns și omagiat în întreaga țară.
Dincolo de controversele stârnite și de contestații, Adrian Păunescu a fost și va rămâne unul dintre cei mai iubiți și admirați români. Mesajele cuprinse în opera sa- cu un volum de-a dreptul impresionant- au înflăcărat tineretul anilor ’70-’80 și au făcut din cenaclul „Flacăra” un fenomen de neînchipuit în acei ani. L-am comparat cu fenomenul „hippie” din anii ’60.
Fără a avea aportul unei Joan Baez sau a unui Bob Dylan, versurile și muzica folk prezentate la cenacluri vorbeau tot despre pace, iubire și înțelegere între oameni. Alături de mulți alții, rămâneam uimit de magnetismul acestui om care umplea stadioanele și făcea că volumele sale să se vândă în ritm de „best-seller”.
Datorită acestor realități, pierderea este resimțită mai mult de generația care a trăit acel fenomen. Sunt convins că mulți dintre noi vom scoate câte un volum prăfuit din biblioteca devenită decor și vom citi măcar câteva poezii îndrăgite. Sper ca acest lucru să facă și câțiva tineri să se apropie de poezia lui Păunescu și – de ce nu? – să descopere alți poeți români. Ar fi de dorit o astfel de întoarcere la cuvântul scris a generației marcate de telefonul mobil și de calculator într-o epocă în care emisiunile de cultură au dispărut aproape în totalitate.
Mulți avântați s-au apucat într-o oratorie logoreică să facă tot felul de comparații; „E mai mare decât Eminescu!… Este egalul lui Eminescu!…”. De ce s-or chinui cu astfel de catalogări? Arta nu este comparativă decât la casele de licitație, unde subiectivismul face ca o operă să fie vândută mai scump decât alta. A face comparații între Eminescu și Păunescu este ceva absurd. Eminescu a fost poetul secolului în care a trăit, iar Păunescu a fost poetul zilelor noastre. Fiecare dintre ei, dincolo de poezia filozofică, a scris despre trăirile contemporane lor.
Oamenii mari rămân în conștiința colectivă datorită realizărilor de excepție și oricât s-au străduit – și se mai străduiesc – unii și alții să ciupească ceva din aura lui Adrian Păunescu, nu vor reuși. Dacă omului i se pot aduce critici și acuze, poezia sa va rămâne neîntinată de orgolii mărunte.
Opera poetului se dovedește a fi cea a unui geniu al literaturii și din păcate astfel de genii nu se nasc la tot pasul. De aceea mi se pare absolut normal ca funeraliile să fi fost la cel mai înalt nivel și ca locul său de veci să fie lângă titanii literaturii române.
Dacă ar fi să scriu un epitaf, acesta ar fi: „A marcat o generație, a scris mult, a scris bine și a lăsat în urmă ceva de mare preț!”.
    Gheorghe SÂRBU