Dosare

Procesul făgărășencei Alina Bica, fostă șefă DIICOT, va fi rejudecat

 

Procesul făgărășencei Alina Bica, fostă șefă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, se reia la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost luată astăzi de ÎCCJ.

În fapt, a fost admisă o contestație în anulare formulată de fosta șefă DIICOT și s-a dispus rejudecarea apelului, atât a celui prin care Alina Bica a contestat pedeapsa inițială de 4 ani de închisoare, cât și pe cel al procurorilor DNA, care solicitaseră o pedeapsă mai mare pentru Alina Bica, acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

Contestația în anulare a fost admisă ca urmare a deciziei de anul trecut a Curții Constituționale, potrivit căreia instanța supremă a încălcat legea fundamentală atunci când a decis să tragă la sorți doar 4 dintre cei 5 magistrați care formau completurile de 5 judecători care dispuneau hotărârile definitive în dosarele de mare corupție.

Procesul Alinei Bica urmează să fie reluat în luna mai. ÎCCJ a decis să o citeze pe aceasta și să-i citeze și pe reprezentanții DNA.

La finalul anului trecut, Alina Bica a primit o suspendare a pedepsei după ce a contestat legalitatea completului de judecători și a fost eliberată din arestul preventiv din Costa Rica.

În februarie, anul acesta, fosta şefă a DIICOT a spus că a depus o plângere penală împotriva fostei şefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruţa Kovesi şi împotriva unui alt procuror, pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Ea a susţinut că a fost arestată nelegal 80 de zile într-un dosar în care ulterior a fost achitată. Bica cere despăgubiri de două milioane de euro şi instituirea de măsuri asiguratorii pe bunurile mobile, imobile şi financiare ale celor doi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button