EXCLUSIV. BRAȘOV. După aproape 10 ani de când au fost reținuți, frații Darie și ceilalți inculpați din dosarul licitațiilor CFR au fost achitați
După aproape 10 ani de când au fost reținuți, fiind acuzați de trucarea unor licitații în interes propriu, în dezinteresul CFR, au obținut achitarea, la Tribunalul Brașov.
Potrivit sentinței de ieri, Valeru Darie, Cristinel Vieriu, Vasile Antohi și Gelu Darie au fost achitați de abuz, respectiv complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, înșelăciune în formă agravată și constituire de grup infracțional.
De asemenea, au fost respinse pretențiile părții civile ale Regionale de Transport Feroviar Călători (RFTC) Brașov și s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra unui imobil din Brașov aparținând inculpatului Valeru Darie, măsură instituită prin ordonanța procurorului din data de 16 septembrie 2009.
Instanța a respins și desființarea totală a înscrisurilor considerate falsificate și s-a redus cuantumul onorariului expertizei efectuate de B.L.M. de la 24.580 de lei la 11.000 de lei.
Cei patru inculpați au fost reținuți pe 8 septembrie 2009, apoi au stat în arest preventiv pentru o scurtă perioadă, respectiv până pe 11 septembrie 2009.
Valeru Darie a fost acuzat că, în calitate de șef al achizițiilor de la CFR, a înlesnit câştigarea unor licitaţii publice unor firme care aparţineau rudelor (inculpatul Gelu Darie fiind fratele lui, angajat ca operator la CFR Marfă pe vremea respectivă, iar Cristinel Vieriu de asemenea rudă cu ei, fost angajat al CFR) sau cunoştinţelor. Pe de altă parte, avocatul lui Darie, Ioan Adam, susţinea în 2009 că „nu există niciun prejudiciu“ adus CFR şi că tot dosarul este o „răzbunare politică“. Vasile Antohi era reprezentant al unor societăți acuzate că au fost favorizate la licitații, la una dintre ele fiind asociat cu soția lui Valeru Darie, conform datelor din 2009.
În dosar a fost cercetat și un alt frate de-al lui Valeru Darie, Cornel.
Decizia instanței poate fi găsită AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.