Procurorul general cere şefilor DNA şi DIICOT efectuarea de controale pentru identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor
Procurorul general, Augustin Lazăr, a dispus, astăzi, efectuarea de verificări la nivelul tuturor unităţilor de parchet pentru identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor, ca urmare a cazurilor semnalate în presă, informează PÎCCJ.
„Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în cursul zilei de astăzi, 21 februarie 2018, efectuarea unui control de către procurorii șefi ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și de către procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, prin procurori anume desemnați, având ca obiect următoarele: identificarea tuturor riscurilor interne și a vulnerabilităților cu caracter general și concret (cazuri punctuale) care afectează activitatea de la nivelul celor două direcții și a celorlalte unități de parchet; verificarea situațiilor în care sunt mediatizate aspecte negative ce pun în discuție integritatea și capacitatea procurorilor de a-și îndeplini atribuțiile legale; verificarea modalității de respectare a legii în activitățile curente care, prin natura lor, aduc limitări drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (temeinicia propunerii adresate judecătorului de drepturi și libertăți; modul de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică; solicitarea autorizării și efectuarea perchezițiilor domiciliare și corporale; luarea măsurilor preventive și executarea mandatelor de aducere)”, se arată în comunicatul de presă al PÎCCJ.
Rapoartele de control, conținând inclusiv propuneri de măsuri, vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Totodată, având în vedere aspectele mediatizate cu privire la nereguli în activitatea de punere în executare a unor autorizații de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Prahova într-o cauză intrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în cursul zilei de astăzi, efectuarea unui control având ca obiect verificarea modalității de supraveghere a cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce privește coordonarea activității de efectuare a perchezițiilor domiciliare din 15 februarie 2018. Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de îndrumare și control”, arată PÎCCJ.
Activitatea de verificare dispusă la nivel național, inclusiv la direcțiile specializate ale Ministerului Public și la unitățile care au făcut obiectul materialelor jurnalistice, are ca scop „identificarea, prevenirea și combaterea potențialelor vulnerabilități în cadrul unităților de parchet”, precizează PÎCCJ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.