BRAŞOV. Republica de o zi de la Ploieşti, în dezbatere literară
La Librăria „Şt. O. Iosif” are loc astăzi, un dialog cu Bogdan Suceavă, pornind de la cel mai nou roman al său, „Republica”. Invitaţi, alături de autor vor fi Rodica Ilie, Maria Ghiurţu, Adrian Lăcătuş, Laurenţiu-Ciprian Tudor, întâlnirea, care începe la ora 17.00, fiind moderată de Augusta Oniţă. Întâlnirea face parte din seria „Serile Facultăţii de Litere”.
În dimineaţa zilei de 8 august 1870, proclamarea furtunoasă a republicii în Ploieşti, însoţită de ocuparea câtorva instituţii ale urbei, se transformă cu iuţeală în chermeză: la răspântii se desfundă poloboace de vin, iar în centrul oraşului lumea petrece în sfârâit de grătare şi muzică de taraf. În după-amiaza aceleiaşi zile, un batalion adus cu trenul pune capăt republicii. Nu există victime, iar procesul celor care au instigat la tulburări se încheie cu achitarea inculpaţilor. „Republica” este o reconstituire literară a evenimentelor pornind de la o varietate de surse, între care documente din perioada procesului, memoriile lui Al. Candiano-Popescu – principalul acuzat – şi mai ales o scurtă scriere satirică, „Boborul”, a lui Caragiale, pe atunci tânăr copist la judecătoria din Ploieşti. În această calitate, Iancu Caragiali asistă la investigaţiile care au urmat evenimentelor şi observă că toate părţile implicate deformează realitatea. Întâmplările din timpul republicii de la Ploieşti spun multe despre viaţa politică românească, despre români ca fiinţe politice. Iar faptul că tânărul Caragiale a fost de faţă la acele scene e de o mare importanţă pentru noi toţi, căci experienţa lui de atunci influenţează până azi felul în care românii privesc politica şi pe politicieni. Bogdan Suceavă şi-a terminat studiile în matematică, la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea Statului Michigan. Este profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA şi membru al PEN Club West USA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.