UPDATE. Agresorul din stația de autobuz a fost identificat! Internauții, dezamăgiți de anchetatori: „Mi-e rușine că sunt polițist în acest sistem”
Bărbatul care ar fi agresat o brașoveancă în stația de autobuz amplasată vizavi de Teatrul Dramatic a fost identificat de mai multe persoane, datele fiind transmise către IPJ Brașov.
Victima bărbatului, cunoscut drept un recidivist, a fost și la Poliție unde a povestit în detaliu anchetatorilor prin ce a trecut.
În urma apelului făcut de IPJ Brașov, prin intermediul mytex.ro, mai multe persoane au dat dovadă de spirit civic, încercând să ajute anchetatorii cu cât mai multe informații.
Amintim, că o tânără brașoveancă a fost agresată în stația de autobuz amplasată vizavi de Teatru Dramatic. Victima a reușit să fotografieze bărbatul care a pipăit-o, postând fotografiile pe Facebook, unde a cerut ajutorul prietenilor pentru a-l identificat pe făptaș.
Ulterior apariției materialului intitulat „Brașoveancă, pipăită în stația de autobuz de la Teatrul Dramatic”, IPJ Brașov a demarat o anchetă pentru identificarea agresorului, solicitând, totodată, ajutorul cetățenilor cu spirit civic.
Apelul Poliției, făcut prin intermediul platformei online de știri mytex.ro, nu a fost văzut însă cu ochi buni de toată lumea. Mai mulți internauți s-au arătat dezamăgiți de felul în care acționează Poliția, unul dintre ei spunând chiar că a sunat pentru a da informații referitor la agresorul care încă umblă liber pe străzi, dar nimeni nu știe despre întâmplare.
„Suntem penibili. Am sunat la IPJ și la Secția 1 ca să le ofer indicii despre autor și surpriză…nimeni nu are cunoștință despre întâmplare. Mi-e rușine că sunt polițist în acest sistem”, a comentat unul dintre internauți pe pagina de Facebook a platformei online de știri mytex.ro. (FOTO 3)
CITIȚI ȘI:
Brașoveancă, pipăită în stația de autobuz de la Teatrul Dramatic
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.