Dosare

RETROSPECTIVĂ. Revoluția Generației 2.0, născută din cenușa îngerilor cu plete răpuși în Colectiv

 

La doar trei zile de la tragedia din clubul Colectiv, unde au murit 32 de tineri, societatea civilă s-a trezit la viață și a ieșit să scandeze împotriva conducătorilor corupți și a jocurilor care au loc pe scena politică, în urma cărora populația iese întotdeauna în pierdere.

„Au vrut să lanseze un album și au născut o REVOLUȚIE”

Incidentul, clasificat ulterior cel mai grav de după Revoluția din ’89, cumulat cu o altă situație ingrată care a condus, din nou, numele României pe primele pagini ale cotidianelor internaționale, respectiv moartea polițistului Bogdan Gigină, a născut o nouă Revoluție, cea a Generației 2.0.

După trei zile de doliu național, marți, oamenii au ieșit în stradă și au cerut ca responsabilii să plătească pentru viețile „sataniștilor pletoși”, victimele tragediei care a îngenuncheat România.

Ulterior primei seri de proteste masive, au venit și primele rezultate. Victor Ponta și-a depus mandatul de premier, iar la doar o oră, Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, a renunțat la scuzele jalnice, prin care încerca să motiveze incidentul, și s-a ridicat din fotoliul cavernos de edil.

Mișcarea din stradă a fost salutată, atât de ambasadori ai marilor puteri internaționale, cât și de președintele Klaus Iohannis sau unii reprezentanți ai partidelor parlamentare.

Premieră pentru România: Klaus Iohannis convoacă „liderii” vocilor din stradă

Miercuri, în cea de-a doua seară de protest, după demisiile mult așteptate, numărul manifestanților a crescut semnificativ în toate orașele și tot atunci au început și diversiunile.

Momentul mult asteptat, care totodată a născut discuții în „agora”, a fost atunci când președintele României a zis că va convoca un nou actor la discuții: societatea civilă. „Gurile rele” critică această mișcare politică de la nivel înalt, menționând că „solicitările străzii sunt destul de clare”, iar, totodată, îl acuză pe șeful statului de învrăjbirea protestatarilor.

Printre cele câteva nume controversate, propuse pentru întâlnirea cu președintele României s-ar afla Luis Lazarus și avocatul Mihai Rapcea. Din discuție nu ies nici Erwin Albu, Claudiu Crăciun, Adrian Papahagi, antreprenorul brașovean Tudor Benga și câțiva muzicanți.

Zeci de mii de oameni mânați din umbră

Pentru evenimentele de joi, orele și locurile de întâlnire ale protestatarilor s-au schimbat brusc. Dacă în București, oamenii s-au întâlnit în veșnica Piață a Universității, la Brașov protestatarii au fost chemați la orele 20.00 în Piața Sfatului, deși în prima zi de manifestație brașovenii s-au întâlnit, la ora 18.00, la Prefectură.

Protestele continuă!

La Brașov numărul oamenilor care au ieșit în stradă, joi, a fost mai mic față de ziua precedentă, și asta poate din cauza vremii nefavorabile, cu toate că au fost mulți nemulțumiți care s-au arătat deranjați de schimbarea orei și a locului de întâlnire, acuzând o diversiune.

Astăzi, vineri, ora s-a schimbat DIN NOU. Manifestanții și-au dat întâlnire la orele 19.00 în Piața Sfatului, acolo unde ieri s-au alăturat protestului și stundenții din cadrul ASUT.

Totodată, astăzi și-au anunțat prezența și membrii mișcării Brașovul Pedalează.

Cel mai probabil, dacă nu se schimbă nimic, protestul va fi transmis LIVE TEXT pe mytex.ro.

CITIȚI ȘI:

Scrisoare deschisă către ministrul Bănicioiu și secretarul de stat Arafat: „Salvați viețile victimelor de la Colectiv!” – Bruxelles – 5 noiembrie 2015

LIVE TEXT. Braşovenii protestează din nou în stradă! Galerie foto!

LIVE TEXT. Protest în Braşov, pentru tragedia din Colectiv! – Galerie foto

Brașoveanul Tudor Benga, unul dintre reprezentanții societății civile la Palatul Cotroceni


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button