Dosare

BRAȘOV. Criminalul din Săcele a fost condamnat definitiv și pentru trafic de persoane

 
Săceleanul de 41 de ani care şi-a omorât iubita în iunie 2013, bătând-o crunt cu tot ce a prins în mână (lemn, cablu, scaun etc.) şi sechestrând-o în casă timp de două zile, a fost condamnat, vineri, definitiv, și pentru trafic de persoane. În fapt, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat și de procurori, menținând sentința Tribunalului Brașov, prin care Ștefan Marcel Roger a fost condamnat la 25 de ani de închisoare (ținându-se cont de dosarul de omor deosebit de grav).
În fapt, la Tribunal, bărbatul fusese condamnat, pe 26 noiembrie 2014, la câte trei ani de închisoare pentru trafic de persoane, existând cinci victime, apoi magistrații au dispus descontopirea pedepselor primite în dosarul anterior – 25 de ani de închisoare pentru omor calificat și deosebit de grav și 3 ani pentru viol – și în final au aplicat pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani de închisoare. 

Pe latură civilă, inculpatul este obligat să le plătească mii de euro femeilor pe care le-a obligat să se prostitueze în folosul său. Cel mai mult are de primit victima I.L.I., respectiv 5.000 de euro.
 
Amintim că, în dosarul de omor, Ștefan Marcel Roger fusese condamnat de magistrații Tribunalului Brașov la închisoare pe viață, dar Curtea de Apel Brașov a redus pedeapsa la 25 de ani de închisoare.
 
 
CITIȚI ȘI:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button