Dosare

BRAŞOV. Găsit vinovat de întreţinerea unui act sexual cu o minoră

 

Cu două zile în urmă, polițiștii braşoveni au prins în Codlea şi cazat în penitenciar un localnic de 21 ani, condamnat la un an și nouă luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, respectiv lovire și alte violențe, în baza unui mandat emis de Judecătoria Brașov.

E vorba de Gabriel Emanuel Diaconu care, în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2014, a amăgit o adolescentă pentru a înnopta împreună şi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale, dar pe care a şi bătut-o zdravăn.

Astfel, Gabriel Diaconu a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, apoi la nouă luni pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Tânărul şi-a agravat, de fapt, situaţia în care se afla deja, întrucât, la vremea respectivă, mai avea o condamnare, cu suspendare, pe numele său, din cauza unei fapte de furt calificat comis în anul 2013.

Judecătorii l-au găsit atunci vinovat de furtul unei maşini, din proprietatea unei firme de transport din Codlea, cu care a circulat o vreme, deşi nu avea permis auto.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button