Timp liber

Nume mari ale folclorului, pe scena din Piața Sfatului

Nume mari ale folclorului, pe scena din Piața Sfatului. După cum v-am informat deja aici, Parada Junilor din acest an este completată de o serie de evenimente organizate de municipalitate: târgurile care s-au deschis de vineri în Piața Sfatului și masa comunității – eveniment în prima ediție, concerte de muzică populară în Piața Sfatului.
Cele două târguri din Piața Sfatului, Festivalul de artă tradițională și meșteșuguri și Festivalul producătorilor brașoveni, sunt reunite sub genericul „Festivalul Primăverii” (detalii aici), fiind organizate de Primăria Brașov și Centrul Cultural Reduta.
„Tradițiile Junilor din Șchei și Brașovechi. Centenarul Societății Junilor Dorobanți” este expoziția vernisată de Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, care prezintă aspecte privind portul tradițional, unele obiceiuri ale Junilor din perioada pascală, portul, simbolurile și tradițiile Junilor Dorobanți din Șchei, prin panouri informative și etalarea de obiecte de patrimoniu.
Pentru a marca acest moment important pentru identitatea orașului nostru, literele de pe Tâmpa vor fi iluminate în culorile tricolorului.

Nume mari ale folclorului, pe scena din Piața Sfatului. Tot în Piața Sfatului, după trecerea și prezentarea junilor, este programat astăzi un concert de muzică populară cu invitați speciali: Tudor Furdui Iancu, Sava Negreanu Brudașcu, Aurel Tămaș.

Tinerii interpreți care vor urca pe scena din Piața Sfatului sunt: Flaviu Florea, Lorena și Radu Adam, Anuța Sagneanca, Ilinca Din (câștigătoarea trofeului la Festivalul „Flori în Țara Bârsei, 2022), George Muraru.
Concertul extraordinar va fi susținut de nume mari ale muzicii populare românești: Sava Negrean Brudașcu, Tudor Furdui Iancu, Aurel Tămaș.
Acompaniază Orchestra „Plaiuri transilvane”, dirijor prof. Liviu Ioan Iosif. Spectacolul folcloric va fi prezentat de George Muraru.

Program Festivalul Primăverii Brașov 2023 – spectacol folcloric
Ora 12.00 – Fanfara de juniori
Ora 13.00 – Ansamblul Măgura Codlea – Lorena și Radu Adam
Ora 13.50 – Ilinca Din
Ora 14.10 – Ansamblul Plaiurile Dumbrăviței – Dans de Sibiu
Ora 14.18 – Flaviu Florea
Ora 14.30 – Ansamblul Plaiurile Dumbrăviței – Dans Someș
Ora 14.38 – Anuța Săgneanca
Ora 14.53 – Ansamblul Plaiurile Dumbrăviței – Dans Moldova
Ora 15.00 – George Muraru
Ora 15.15 – Ansamblul Poienița – Dans Oltenia
Ora 15.23 – Tudor Furdui Iancu
Ora 15.53 – Ansamblul Poienița – Dans Făgăraș
Ora 16.00 – Sava Negrean Brudașcu
Ora 16.40 – Ansamblul Zestrea Săceleană
Ora 17.00 – Aurel Tămaș
Observație : programul poate suferi mici modificări în funcție de desfășurarea efectivă a evenimentului

Citiți și:

Mergeți la Juni? Lăsați mașinile acasă!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare