Profesorul de fotografie

Multi brasoveni il cunosc pe profesorul Mircea Barsan. De-a lungul anilor i-au trecut prin mana sute de elevi si studenti, pe care i-a invatat sa manuiasca aparatul de fotografiat si camera de filmat. Putini insa stiu ca acesta a infiintat pe vremea lui Ceausescu singurul post de televiziune clandestin. Pentru ca dorea sa le arate studentilor filme vechi de arta, primite din Ungaria, a fost alungat din Brasov. S-a refugiat intr-un satuc din nordul tarii, unde facea fotografii pentru tarani.

Expulzati in pielea goala
Mircea Barsan s-a nascut la 12 martie 1933, la Zalau, intr-o familie de intelectuali. Mama era muziciana, iar tatal sau prefect. In anul 1940, cand s-a cedat Transilvania de Nord, au fost expulzati. „Tata, Ioan Barsan, a fost condamnat la moarte pentru ca tinuse mortis sa mai pastreze o vreme steagurile romanesti pe cladirile oficiale. Cu ajutorul unor oameni a reusit sa fuga de sub escorta si cu mari peripetii a ajuns pe teritoriul romanesc. Mama, care era unguroiaca, a avut multe de suferit de la jandarmi, pentru ca se maritase cu un valah, si prin urmare isi spurcase sangele. A fost batuta. Pe 14 septembrie 1940 am fost aruncati peste granita, fara haine, in pielea goala. Eu, fratele si mama. Jandarmii nu ne-au dat voie sa plecam imbracati, ca sa nu luam nimic din regatul ungar”, isi aminteste Mircea Barsan.

Dat afara de la scoala
Dupa terminarea razboiului, s-au intors la Zalau, insa dupa venirea comunistilor la putere, membrii familiei Mircea au trait din nou momente tragice. In 1947 incepusera epurarile din administratie. „Tata a fost dat afara de la munca, iar noi am fost obligati sa parasim orasul. O vreme am locuit la o ferma agricola, intr-o camaruta unde se pastrau cerealele, langa grajd”, povesteste fotograful. De-a lungul anilor, a fost dat de mai multe ori afara de la scoala si facultate, deoarece avea dosarul „patat”.

Trimis intr-un lagar de munca
In primul an de facultate a fost trimis intr-o tabara de munca, pentru vina de a fi facut parte dintr-o asociatie de sprijinire a limbii romane, „Stanca de granit”, considerata subversiva. „Ne strangeam la casa de cultura, unde dadeam spectacole de dramaturgie, din operele unor autori romani ca Rebreanu si Goga. Colegi foarte buni la invatatura au fost condamnati la 16 ani de puscarie. Eu am avut noroc, am fost doar trimis intr-un lagar de munca din Valea Jiului. Am lucrat in mina din 1951 pana in 1954”. Dupa ce a fost eliberat din detasamentul de munca, a avut diferite slujbe, apoi a avut norocul sa obtina o bursa de studii, oferita de Sfatul Popular din Simleul Silvaniei. A optat pentru Facultatea de Arte din Timisoara, iar ultimul an l-a terminat cu nota 10.
In anul 1965 a fost repartizat la Brasov, unde, la Casa Pionierilor, a fost profesor la cercul de arte plastice si pictura, iar mai tarziu, la nou infiintatul cineclub „Cutezatorii”. De-a lungul anilor i-au trecut prin mana 1.500 de elevi si studenti, printre care Adrian Sarbu si Aristotel Cancescu. „Lui Adrian Sarbu eu i-am pus pentru prima data aparatul de fotografiat in mana. Mai tarziu l-am incurajat sa-si continue studiile in aceeasi directie”, spune Mircea Barsan. „Am infiintat cineclubul Cravata Rosie si am facut cursuri de perfectionare la Bucuresti. Am fost solicitat sa organizez cursuri si pentru studenti, asa ca in 1971 s-a deschis la Brasov primul studio cinematografic studentesc, numit Dacia Felix. In 1974 a avut loc primul festival studentesc de arta foto-cinematografica”, isi aminteste acesta. A luat multe premii internationale si a primit comenzi de la autoritati, sa faca filme care aveau ca tema protectia muncii. „Pentru aceste filme luam bani, cu care am cumparat aparatura pentru un studio de televiziune cu circuit intern, pentru studenti. De la Universitatea din Budapesta am primit ca donatie 400 de casete cu filme importante din istoria cinematografica. De atunci, lucrurile nu au mai mers bine. Era vremea cand postul oficial de televiziune avea numai doua ore de program, seara. Cand faceam probe, veneau sa se uite la filme tovarasi de la Partid si de la Militie. Intr-o seara au venit si doi tovarasi de la Bucuresti, care mi-au spus ca nu le place ce se intampla. Au inchis studioul, considerand ca este clandestin, au confiscat aparatura si m-au obligat sa parasesc Brasovul”, povesteste Mircea Barsan.

Purcei si lapte pentru fotografii
Fiind nevoit sa plece la o distanta de cel putin 100 de km de Brasov, pe 5 octombrie 1985 a ales sa se stabileasca si mai departe, in Apuseni. S-a mutat cu sotia la Dezna, in judetul Arad, „un sat unde doar s-a auzit de tren”. Fratele sau era acolo directorul unui centru de recuperare fizica a copiilor cu handicap. Ca sa se intretina, sotia lucra la spital, iar Mircea Barsan facea fotografii la tarani, la nunti si botezuri. Nu avea voie sa primeasca bani, asa ca accepta in schimb alimente: pui, branza, oua, lapte si legume. Prima comanda a avut-o de la CAP. A pozat o scroafa care fatase 18 purcei. Drept rasplata pentru fotografii a primit doi purcei. In alt an, a primit ca drept de folosinta o gradina cu zarzavaturi, pentru ca organizase un spectacol omagiu pentru Ceausescu, pentru care comuna luase locul I pe tara. Dupa Revolutie, taranii l-au ales primarul comunei. A condus comuna pana in 1994.
Intors la Brasov, a inceput din nou sa predea copiilor arta fotografica. Acum, la 75 de ani, oficial nu mai ocupa nici-o functie, insa mereu e cautat de elevi, e solicitat sa deschida expozitii si sa editeze albume.