Texpert

BRAŞOV. Fundaţia „Transilvania Expres” pregăteşte ediţia a II-a a acţiunii „Şi ei sunt ai noştri”

 

Fundaţia „Transilvania Expres” anunţă o nouă ediţie, a doua, a evenimentului caritabil sub genericul „Și ei sunt ai noștri”, care va avea loc în Săptămâna Mare de dinaintea Paștelui ortodox. Este un eveniment dedicat celor mai nevoiași dintre brașoveni, similar celui organizat în fiecare lună decembrie, în Postul Crăciunului, „O masă caldă pentru fiecare”, care are însă o vechime de 16 ani.

Concret, în 27 aprilie, orele 12.00, în Centrul Civic, lângă Biserica de lemn, cei mai năpăstuiţi de soartă vor primi o porţie de mâncare caldă, gustoasă, cu ajutorul militarilor de la Brigada 2 Vânători de Munte, aflată sub comanda gen. dr. Tudorică Petrache şi a Asociaţei Creştine „Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Ocrotitorul Săracilor”. Amplasamentul va fi pus la dispoziţia organizatorilor de către reprezentanţii Primăriei Braşov. Ne propunem să oferim circa 400 de porţii de hrană caldă.  Meniul va avea variante şi pentru cei pentru cei care ţin post, dar se vor împărţi şi pachete cu hrană rece, inclusiv ouă vopsite. În perimetrul în care se va desfăşura masa, ordinea va fi asigurată de militarii Jandarmeriei Braşov.

Pregătirile au început, mizăm pe sponsori importanţi și alții și-au anunțat participarea, dar numărul beneficiarilor şi al darurilor oferite acestora pot fi înmulţite prin generozitatea dumneavoastră. Sunt invitaţi să facă o faptă bună toţi cei care pot şi vor să ajute la organizarea celei de-a doua ediţii a acțiunii „Și ei sunt ai noștri”. Orice sprijin, oricât de mic, sub formă de donaţie sau sponsorizare, este mai mult decât binevenit. Informaţii suplimentare despre acţiune şi modalităţile de sponsorizare se pot obţine de la Departamentul Marketing, telefon 549.712, interior 125 sau marketing@transilvaniaexpres.ro.
Acţiunea se bazează pe voluntariat şi are ca scop ajutorarea semenilor noştri aflaţi în dificultate, pentru a-i face să uite din amărăciune şi să se poată bucura de apropierea sărbătoririi Învierii Mântuitorului.

Sponsor principal: Sergiana Poiana Mărului

Sponsori: Rădăcini Motors Brașov, DO Security

Parteneri media ai acţiunii: Transilvania Expres, TEXFM, mytex.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare