Știință

La noapte, va ploua torențial… cu meteori

 

În fiecare lună august, cerul strălucește datorită Perseidelor. Bolta cerească se umple de dâre strălucitoare și efemere care se formează când mici particule de praf provenite de la cometa Swift-Tuttle intră în contact cu atmosfera. Aceste particule măsoară de obicei mai puțin de un milimetru și călătoresc cu viteze enorme, de aproape 214.000 kilometri pe oră, potrivit NASA.  „Intrând în lumea noastră, Perseidele – mici bucăţi de cometă – se lovesc de molecule din atmosferă şi acest şoc, extrem de violent, produce lumină”, explică Jeremie Vaubaillon, astronom la Observatorul din Paris. „Fiecare bucată se transformă în stea căzătoare”, adaugă el. Cele mai bune nopți pentru a le observa vor fi cele din 12 și 13 august, relatează CNN și ABC. „Se spune că aceste mici bucăţi «se consumă», dar nu ard. Încetul cu încetul, moleculele din aer le smulg pe cele de pe fragmentul ceresc, până când acesta nu mai există. Este capătul călătoriei sale, al vieţii sale, care lasă frumoase urme luminoase pe cer”, adaugă omul de ştiinţă.

Ca în fiecare an, astronomii fac calcule complexe în încercarea de a afla intensitatea fenomenului. Problema este că fiecare corp care formează Sistemul Solar poate avea influență asupra acestui fenomen, fapt pentru care este foarte greu să se ajungă la o concluzie exactă. Cu toate acestea, potrivit NASA, Perseidele din 2016 vor fi cele mai abundente din 2009 încoace. „Anul acesta, vor putea depăși 150 sau chiar vor putea ajunge la 200 meteori pe oră”, a spus Bill Cooke, expert în meteoriți.

Potrivit opiniei lui Miquel Serra-Ricart, astrofízician la Institutul de Astrofizică din Canare (Instituto de Astrofísica de Canarias, IAC), numărul de meteori va fi în jur de 100 sau 150 pe oră, astfel că fiecare observator va putea vedea în medie un meteor la interval de două minute.

CNN amintește, pentru comparație, că ploaia de meteori Aquaride Eta din luna mai a avut o medie de 10 meteori pe oră.

Perseidele se văd mai bine când cerul nu este luminat, ca în parcurile naționale sau în zonele rurale. Pentru cei care nu pot scăpa de poluarea luminoasă, NASA oferă un streaming al evenimentului.

Pentru a le vedea, se recomandă în primul rând răbdare, pentru că, potrivit CNN, ochii au nevoie de 45 de minute pentru a se obișnui cu întunericul. „Pentru a vedea Perseidele este destul să privim spre zenit, chiar deasupra capului nostru, și să așteptăm”, a explicat, pentru ABC. „Le vom putea vedea în orice punct al boltei cerești, este doar o chestiune de răbdare”, a subliniat acesta.

Numele Perseidelor provine de la constelația Perseu, pentru că de acolo par să apară când se privește cerul.

Perseidele se vor putea vedea până la 24 august.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare