Sport

Umilinţă, numele tău este Corona. „Lupii”, „mieluşei” cu rivalele din Harghita

Umilinţă, numele tău este Corona.

UPDATE. La puţin timp după ce articolul a apărut pe www.mytex.ro, Corona Braşov a făcut o postare seacă pe pagina de Facebook. Se anunţă scorul disputei de duminică. Că meciul nu s-a jucat doar în Erste Liga şi a contat şi pentru Liga Naţională e un aspect greu de observat pentru experţii în comunicare.

Corona Braşov a pornit la drum în noul sezon de hochei pe gheaţă cu o nouă conducere. Dar şi cu planuri mari, dar daca nu se vor lua măsuri rapid, fanii braşoveni vor avea parte de multe momente umilitoare.

Dacă în partidele cu formaţiile din Ungaria, Corona Braşov s-a descurcat bine, în meciurile cu rivalele din Harghita nu au mişcat, transformându-se din „lupi” în „mieluşei”. 0 este numărul punctelor acumulate până acum de Corona în meciurile cu ACSH Gheorgheni şi Sport CLub Miercurea Ciuc.

Duminică seară, fanii Coronei au trăit o nouă umilinţă, formaţia lor fiind spulberată de Sport Club Miercurea Ciuc, 7-0. Clarke, Skachkov, Peter Balazs, Reszegh, Gecse, Sofron şi Kubat au marcat pentru ciucani. Rămâne de văzut dacă atuala conducere a secţiei va lua atitudine sau va rămâne pasivă. Poate ar fi bine să iasă public şi să le transmită fanilor, care plătesc un abonament destul de scump, sau bilete la un preţ exagerat, să nu aibă aşteptări de la favoriţii lor. Şi să se pregătească de un sezon scurt, încheiat probabil înainte ca ghioceii să răsară în primăvara anului viitor.

Dar ce aşteptări să aibă fanii, când clubul nici măcar nu poate să îşi asume şi să posteze pe paginile oficiale de Facebook, Corona Brasov şi Brasov Hockey, rezultatul acestui meci. Să nu mai spunem de o delcaraţie, de explicaţii ale celor implicaţi pentru suporterii braşoveni. La alte meciuri, cele în care lucrurile mergeau bine, erau chiar şi informaţii la „half time”. Dacă aşa cred cei din echipa de comunicare că se lucrează profesionist…

„Ne-am pregătit pentru acest meci”

„Echipa gazdă ne-a fost superioară la toate capitolele. Ne-am pregătit pentru acest meci (??? – n.r.). Miercurea Ciuc a meritat acest succes. În meciurile următoare trebuie să fim mai echilibraţi. Trebuie să muncim, în acest moment jocul şi rezultatele noastre sunt fluctuante”, a declarat „secundul” „lupilor”, Hunor Strenk, conform ersteliga.hu.

Rămâne de văzut cum vor reacţiona suporterii la următorul meci de la Patinoarul „Olimpic”. Norocul „lupilor” este că va trece ceva vreme până la următorul duel programat la Braşov. Pentru Corona urmează o deplasare în Ungaria, cu patru meciuri, cu DVTK (27 octombrie), DEAC (28 octombrie), Ferencvaros (30 octombrie) şi Ujpest (1 noiembrie).

Umilinţă, numele tău este Corona.

FOTO: ersteliga.hu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Umilinţă, numele tău este Corona. „Lupii”, „mieluşei” cu rivalele din Harghita […]

Mihai
1 an în urmă

O echipă penibilă! O rușine cum rar ne-a fost dat să trăim la un meci de hochei. Echipă n-a jucat nimic! Nu a existat nicio tactică, s-a jucat doar la trecerea timpului! Jucători care n-au rușine, demnitate, onoare și niciun… Citeşte mai mult »

1 an în urmă

[…] Braşov s-au făcut din nou de râs într-un meci cu Sport Club Miercurea Ciuc şi au pierdut, 0-7, un duel care a contat atât pentru Erste Liga, cât şi pentru Liga […]

1 an în urmă

[…] „Lupii” au ajuns astfel la trei înfrângeri la rând şi, cu 14 p, ocupă locul 7. […]

Back to top button