Tenis

Roger Federer nu va participa la Roland Garros

 

Marele campion elvețian Roger Federer va lua o pauză importantă după cele două turnee americane de la Miami și Indian Wells, acolo unde nu a câștigat nici un titlu, fiind finalist la IW și pierzând foarte devreme la Miami cu tânărul Thanasi Kokkinakis. După eliminarea surpriză în fața jucătorului australian cu origini din Grecia, Federer a anunțat în mod oficial că nu va mai juca o lungă perioadă, de 3 luni, renunțând la participarea la turneul de Mare Slem de la Roland Garros:
„Am decis să nu joc deloc în viitorul sezon de zgură. Nici săptămâna trecută nu am jucat bine, la Indian Wells. Vreau să înțeleg ce se întâmplă acum cu mine, să caut răspunsurile, voi avea și timpul necesar. A fost important pentru mine să mă întorc în postura de loc 1 mondial la Rotterdam, să îl și păstrez sau să revin la el în timpul acestui sezon deja e o chestiune de detaliu”, a fost declarația lui Federer la conferința de presă de după jocul de la Miami, conform tennisworldusa.org. Cel mai probabil, următorul turneu la care va juca Federer va fi pe iarba de la Halle, pe 18 iunie.

Federer a fost învins de Thanasi Kokkinakis, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-7, după un meci fenomenal ce a durat 2 ore și 24 de minute.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google