BRAȘOV | Polițiștii au verificat aproape 70 de mașini în Centrul Vechi și Centrul Civic

Aproximativ 100 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii brașoveni pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere. Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, iar un permis de conducere și un certificat de înmatriculare au fost reținute.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat vineri, 30 octombrie, o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiu. Controalele au avut loc timp de două ore, în zona Centrului Vechi și a Centrului Civic.
La activități au participat polițiști din cadrul celor cinci secții de poliție urbane și de la Biroul Rutier, care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și identificarea persoanelor care încalcă legea.
Controale pentru siguranța publică și rutieră
Potrivit IPJ Brașov, acțiunea a vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, identificarea persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură ordinea și liniștea publică, precum și prevenirea migrației ilegale.
Totodată, polițiștii au urmărit promovarea și protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și creșterea siguranței rutiere, inclusiv prin instituirea unor filtre de control.
În urma verificărilor, aproximativ 100 de persoane au fost legitimate.
Aproape 70 de autovehicule, verificate
Pe linie rutieră, polițiștii au verificat aproape 70 de autovehicule și au efectuat testări cu aparatul alcooltest.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Reprezentanții IPJ Brașov anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul prevenirii faptelor antisociale, creșterii siguranței comunității și menținerii ordinii publice în municipiul Brașov și în județ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





