Sport

FC Brașov – fără președinte

FC Brașov – fără președinte.

Așa cum v-am anunțat încă din iarnă – Detalii, AICI, foarte probabil că Marian Mitran va pleca de la FC Brașov cât de curând. Președintele „galben-negrilor” este cu un picior la Piatra Neamț, unde ar ocupa aceeași funcție la Ceahlăul, echipă nou-promovată în Liga 2.

FC Brașov – fără președinte

Acum, această informație a apărut și în Mesagerul de Neamț, precizându-se că Mitran are o relație deosebită cu Anton Măzăreanu, finanțatorul clubului Ceahlăul, dar și cu antrenorul Cristi Pustai, cu care a colaborat la Buzău. Interesant, Mitran a dorit să-l aducă anul trecut pe Pustai la FC Brașov, înainte de a veni Dan Alexa, însă nu s-a putut.

Jurnalul citat a precizat despre iminenta numire a lui Marian Mitran ca șef la Ceahlăul Piatra Neamț: „Aceste zvonuri au, probabil, ca suport faptul că imediat după promovare, Anton Măzăreanu i-a mulțumit pentru colaborare lui Mitran“.

Așa cum am relatat la finele lunii aprilie – AICI, deși legat contractual de FC Brașov – care avea meci la Timișoara, Marian Mitran a fost prezent în aceeași zi la o dispută a Ceahlăului, sub Pietricica, cu trupa din Suceava, afișându-se la gât cu fularul reprezentând echipa din Piatra Neamț (foto mai sus). Acum, din câte știm, lui tocmai i s-a terminat angajamentul avut cu FC Brașov…

Marian Mitran, care are familia stabilită la Piatra Neamș, a mai fost președinte la Ceahlăul Piatra în perioada 2019-2020.

La FC Brașov, unde finanțarea – se știe – este blocată în urma votului PSD-PNL din Consiliul Local – Detalii, AICI, se previzionează că managerul general Bogdan Petric va rămâne singur la comandă. De văzut.

P.S. I-am contactat pentru a comenta pe marginea acestui subiect atât pe Marian Mitran, cât și pe Bogdan Petric. Primul avea telefonul închis, iar celălalt ne-a transmis că nu știe nimic despre așa ceva.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] FC Brașov a rămas fără Marian Mitran, plecat să preia conducerea formației Ceahlăul Piatra Neamț – Detalii, AICI. […]

10 luni în urmă

[…] cei de la FC Brașov. A plecat la Ceahlăul Piatra Neamț, ca președinte executiv – Detalii, AICI. Surse din cadrul FC Brașov ne-au spus că Mitran a fost vineri la club, însă nu le-a spus nimic […]

10 luni în urmă

[…] executiv la Ceahlăul Piatra Neamț – echipă nou promovată în Liga 2 – Detalii, AICI. În cazul în care lui Marian Mitran „i se va face vânt” spre Pietricica, la dorința […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare