Complexul Olimpic de trambuline de pe Valea Cărbunării va avea, în sfârşit, instalaţie de nocturnă

Complexul Olimpic de trambuline pentru de pe Valea Cărbunării, locul unde se vor desfăşura competițiile de sărituri cu schiurile la FOTE 2027, va avea, în sfârşit, instalaţie de nocturnă.
Primăria Râșnov a obținut o finanțare nerambursabilă de 3,6 milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru realizarea unui sistem permanent de nocturnă la trambulina K90 din cadrul complexului, după cum se arată pe Facebook Primăria Orasului Râşnov.

Contractul de finanțare a fost semnat ieri de primarul orașului, Horia-Mihai Motrescu.

Investiția este considerată una dintre etapele importante în pregătirea infrastructurii sportive pentru găzduirea competițiilor din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 și reprezintă o premieră pentru baza sportivă din Râșnov.
Proiectul face parte dintr-un program mai amplu de modernizare, început de administrația locală. Acesta include și înlocuirea completă a elanului trambulinei K90, o intervenție care va fi realizată pentru prima dată de la construirea acesteia și care are ca scop alinierea infrastructurii la standardele internaționale.
Totodată, reprezentanții Primăriei Râșnov precizează că, în cursul anului trecut, administrația locală a deblocat proiectul de modernizare a întregului complex, a obținut toate avizele necesare și a depus documentația pentru finanțare la Compania Națională de Investiții.

Valoarea totală estimată a investițiilor în modernizarea Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile depășește 90 de milioane de lei.
Complexul Olimpic de trambuline de pe Valea Cărbunării va avea, în sfârşit, instalaţie de nocturnă
Totuși, pentru a reveni în elita sporturilor de iarnă şi pentru a avea din nou etape de Cupa Mondială la Râșnov, este necesară construirea unei trambuline mari, cu punctul de construcţie K la cel puţin 120 de metri. Speranţe sunt încă de prin 2018, dar după aproape 10 ani la Râșnov nu s-a făcut nimic în acest sens. Probabil, doar un nou parteneriat cu OMV ar putea face ca lucrurile să se schimbe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





