Sport

BRAȘOV. CUPA MONDIALĂ RÂȘNOV. Etapa de astăzi a avut o singură manșă

 

Etapa a 11-a a Cupei Mondiale feminine la sărituri cu schiurile a avut loc astăzi, pe trambulina cu dimensiunea 100 m și cu punctul de construcţie K90 m, din complexul olimpic de pe Valea Cărbunării, Râșnov. 

Din cauza condiţiilor meteo, vânt puternic și ninsoare, organizatorii au decis să nu ţină și manșa a doua a întrecerii, astfel că rezultatele finale au fost considerate cele de la finalul primei manșe. 

Pe prima poziţie s-a clasat japoneza Sata Takanashi (foto), care a sărit 95 de metri și a acumulat 121,4 puncte. Pe poziţia a doua a fost reprezentanta Statelor Unite ale Americii, Nita Englund (94 m, 118,3 p), pe ultima treaptă a podiumului urcând austriaca Daniela Iraschko-Stolz (91,5 m, 116,9 p).

Reprezentantele noastre au dezamăgit din nou. Dana Haralambie a fost abia a 34-a, cu 75,1 p, după o săritură de 74,5 m. Astfel, Dana a ratat o nouă șansă de a puncta în premieră în acest sezon al Cupei Mondiale. Cealaltă „tricoloră”, Bianca Ștefănuţă, a fost ultima, a 39-a, cu 31,9 p, după o săritură de doar 58 m.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google