Alexandra Dulgheru a obținut o victorie mare

După primele două partide de simplu, Canada și România erau la egalitate, 1-1, în play-off-ul pentru accederea în Grupa Mondială a Fed Cup, care are loc la Montreal.
Ambele confruntări tenisistice de sâmbătă seară s-au încheiat cu surprize. În primul meci, Irina Begu, a 33-a jucătoare a lumii, a pierdut în fața reprezentantei gazdelor Françoise Abanda, aflată pe locul 260 în clasamentul WTA. Begu a câștigat primul set, 6-4, însă Abanda s-a impus în manșa a doua, 7-5. În decisiv, Begu a acuzat probleme la piciorul stâng și nu s-a putut deplasa. În aceste condiții, Abanda a câștigat cu 4-6, 7-5, 6-4 și a adus primul punct echipei Canadei.
Apoi, Alexandra Dulgheru (69 WTA) a făcut un meci mare cu Eugenie Bouchard, a șaptea jucătoare a lumii. „Piti” a dat lovitura, a învins-o pe „Genie” cu un dublu 6-4 și a ținut echipa noastră în joc.
Câștigătoarea s-a decis aseară, când au avut loc celelalte meciuri. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





