Politic

„ÎNVÂRTELI LA DOUĂ MÂINI ÎN CAȘCAVALUL FILARMONICII BRAȘOV”…

  • masterofmusic.jpg
 
Titlul de mai sus îi aparține cunoscutului jurnalist Ion Mânzală, care a postat pe contul său de Facebook următorul material despre fața nevăzută a culturii brașovene, cu referire (și) la diplomele lui Horia Mihail, consilier al primarului Allen Coliban, și director artistic al Filarmonicii Brașov.
 
Iată, așadar, tot textul lui Ion Manzala
 
„Televiziunea Braşovului a semnalat la sfârşitul anului trecut, atât Primăriei Braşov, cât şi organelor de cercetare penală, suspiciunea rezonabilă de fraudare a concursului pentru ocuparea postului de manager al Filarmonicii Braşov, cât şi acceptarea de către unele compartimente din subordinea Primăriei şi de către persoane care deţin funcţii în aceste compartimente a unor dosare de angajare cu acte false, diplome şi alte înscrisuri, sub suspiciunea de falsuri, prin care persoane, care nu se încadrează legal, ocupă funcţii importante în conducerea Filarmonicii Braşov. Este vorba despre Horia Mihail, consilier al primarului şi director artistic al Filarmonicii, care şi-a construit un CV… «online»… să-i ateste studiile la angajare şi dreptul de a ocupa aceste funcţii şi de Dragoş Dimitriu, ocupant al postului de manager, în mod fraudulos, după cum am prezentat în ancheta jurnalistică şi am semnalat conducerii Primăriei şi Parchetelor competente.
 
Nimeni nu ne-a contrazis până acum, în tot ceea ce am arătat, nici pe noi, Televiziunea Braşovului şi nici pe colegii de la Evenimentul Zilei şi de la alte publicaţii centrale şi locale. Ocupanţii unor poziţii dominante în Cultura Braşovului, prin care se învârt sume uriaşe din bugetul oraşului în evenimente dubioase şi, deocamdată, necontrolate de nimeni, şi-au văzut în continuare de «treabă». Iar conducerea «aitistă» a Primăriei a rămas şi… autistă. Mai mult decât atât, demersul nostru de a obţine pe Legea 544/2001 informaţii din Dosarul Filarmonica s-au lovit de rezistenţa cerberului lui Scripcaru, Sorin Toarcea, rămas pe funcţie, care, prin răspunsuri evazive, ne-a trimis la plimbare…
 
Oare ce-o fi de ascuns? Păi, sunt multe mizerii sub preş… cu aceiaşi oameni şi aceeaşi Mărie, dar sub altă pălărie… Care, din păcate, sub nasul primarului Allen Coliban şi al viceprimarului Flavia Boghiu, continuă nestingherite activitatea infracţională, sub acelaşi patronaj al lui George Scripcaru. Care, deşi a pierdut alegerile, nu a pierdut şi puterea de «tătic» al Braşovului. Prin personaje dubioase, despre care vom vorbi într-un alt articol, împărţind fifty-fifty, artişti cu funcţionari publici şi anturaj infracţional, marele «caşcaval» al Culturii Braşovene, de care nimeni nu se poate atinge, fără să facă parte din… partitură. Reţeaua lui Scripcaru a rămas în picioare şi controlează în continuare, nu doar imobiliarele şi urbanismul Braşovului, ci şi cultura, printr-un personaj dubios, Dan Oprea, în asociere cu cei doi «filarmonişti» de ieri şi de azi, Horia Mihail şi Dragoş Dimitriu şi alte persoane române şi străine, implicate în activităţi transfrontaliere… (Vom aborda subiectul într-un articol separat)
 
DIPLOMELE… ONLINE… ALE TAMTAMISTULUI HORIA MIHAIL…
 
În articolul de azi, semnalăm din nou, atât conducerii Primăriei Braşov, cât şi organelor com­petente, suspiciunile noastre şi ale altor colegi din presă, de fals şi uz de fals în acte publice, suspiciuni bazate pe surse şi informaţii judiciare competente şi credibile. În fapt, două diplome depuse în dosarul de angajare al consilierului primarului şi director artistic al Filarmonicii Braşov, Horia Mihail ridică mari semne de întrebare. Diplome obţinute… online… dar neverificate de angajatori, ca autenticitate, mod de dobândire şi sursă.
 
Dacă nu ştiaţi, funcţionează o industrie întreagă de diplome false pe Internet. Pe care ţi le poţi cumpăra la chilipir, printr-o simplă cerere pe e-mail… Dacă nu cumva, poţi să ţi le falsifici şi singur sau cu ajutorul unor experţi… infractori.
Domnul Horia Mihail, pianist în spectacole, «la două mâini» cu Dragoş Dimitriu, consilier de primar vechi şi nou şi director artistic (!) la Filarmonică, se bucură de două diplome «universitare», care i-au folosit în CV-ul profesional de la Primărie, Filarmonică şi de la Radio România. Dar care ridică mari semne de întrebare cu privire la autenticitatea lor. De aceea le şi publicăm în facsimil. Ambele poartă antetul Universităţii din Illinois şi conţin numele Horia Sorin Mihail, ca absolvent cu licenţă în muzică şi, după aceea, cu master tot în muzică…
 
Este ciudat că intervalul dintre aceste diplome este doar de 4 luni, când, de fapt, un master se poate obţine după 2 ani de la absolvirea studiilor universitare. Horia Mihail nu are studii superioare în România deloc. De aceea pe Facebook nu şi-a trecut decât cele două diplome. Nu ştiu cum acestea au putut fi echivalate în România (dacă au fost echivalate?!), cert este că «diplomatul» ocupă pe baza acestor diplome funcţii de conducere, atât la Filarmonică, cât şi la Primărie şi are calitatea de angajat la Radio România Actualităţi.
 
Este nevoie de o expertiză grafologică pentru a clarifica acurateţea şi autenticitatea acestor acte. După cum se observă, pe ambele diplome, deşi diferite, ca dată şi conţinut, 3 dintre cele 4 semnături sunt identice aproape milimetric. Practic sunt aceleaşi semnături, suprapuse, prin copy-paste. Aceste două diplome nu au serie şi nici număr. Probabil sunt bune de pus pe pereţii egoului, dar în niciun caz nu ţin loc de acte oficiale, chiar şi în muzică, oricât talent ţi-a dat mămiţica natură… Din investigaţiile noastre, Horia Mihail nu apare nici printre studenţii universităţii din Illionois, nici printre absolvenţi şi nici printre cadrele universitare. Există un Mihail, chiar român, care este asistent universitar acolo, dar nu are nicio legătură cu Horia Mihail, cel cu tamtamul de la poalele Tâmpei…
 
Asocierea Universităţii din Illinois cu o biserică metodistă ridică alte mari semne de întrebare. Nu avem nimic cu bisericile, de orice fel ar fi ele, nici cu libertatea religioasă, dar parcă prea s-au specializat în a conferi diplome, mai ales pe domenii muzicale. Diplome pe bandă de la biserica metodistă şi de la o universitate din Viena apar ciudat în CV-urile unor artişti români care nu şi-au făcut studii în România. Talentul e talent, poţi fi o valoare muzicală, atât ca interpret, cât şi ca autor, dar nu poţi ocupa funcţii de conducere, administrative sau chiar profesionale, dacă legea cere clar studii legale pentru acestea.
Există în România o industrie de diplome false. În Poliţie, în ministere, în administraţie, cam peste tot, unde există şmecheri care vor să păcălească… Mă gândeam că măcar domeniul culturii, ca şi cel al învăţământului, să nu fie atinse de aceste diplome false…”.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare