Politic

Gigi Becali vrea „operațiune specială” cu Austria

Gigi Becali vrea „operațiune specială” cu Austria

Cunoscutul afacerist și patronul echipei FCSB este pornit împotriva Austriei după votul negativ dat României pentru intrarea în Schengen. Ca și alți români, el a decis să nu mai facă plinul cu carburant la OMV-Petrom și să nu mai treacă prin Austria.

„Am trecut astăzi, aveam nevoie de benzină, nu i-am băgat în seamă (pe cei de la OMV-Petrom, n.r.). Mă simt batjocorit. Dacă era altă țară nu era problemă, dar voi, hoților… Am avut și noi două perle, Petrom și BCR. Când au luat BCR, au preluat doar activele, nu și pasivele. Eu aveam un milion jumătate de dolari la Bancorex. Am pierdut banii, pentru că ei, hoții, angajează cei mai deștepți români. Cei mai buni avocați, trafic de influență. Cei mai buni avocați au și niște relații ca să câștige”, a declarat Gigi Becali la România TV.

Potrivit sursei citate, Becali a continuat: „Eu am ajuns să spun așa. De ce să nu facem și noi o «operațiune specială», ca Putin? Asta trebuie să fie luată în CSAT. «Operațiune specială»! Luăm Petrom-ul înapoi. Trebuie să le facem niște șicane, niște procese, să vedem șpaga pe care au dat-o. Au dat vreo 200 de milioane șpagă, știu din bârfe ce s-a vorbit pe atunci. Să luăm Petrom-ul înapoi, că l-au furat. E situația care este, e criză de energie, putem să o naționalizăm și noi. Trebuie să o luăm cu cap, cu oameni deștepți, să intervină SRI-ul, serviciile speciale”.

Pentru mine, Austria nu mai există pe glob. Eu, dacă trebuie să trec prin Austria, ocolesc 17 țări, dar nu mai trec prin Austria. Eu ce zic și fac”, a conchis Becali.

Gigi Becali vrea „operațiune specială” cu Austria


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Gigi Becali a renunţat să mai folosească parfum de când a avut revelaţia faptului că parfumul „afemeiază”. Mai mult, afaceristul nu le permite nici angajaţilor să vină parfumaţi la muncă. Dacă îi simte, îi trimite acasă, să-şi schimbe hainele… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare