Politic

Cazul FC Brașov îi dă mari bătăi de cap Administrației Coliban / Instanțele au decis că milioane de euro au fost date nelegal și trebuie recuperate de Primărie / DNA cercetează

Cazul FC Brașov îi dă mari bătăi de cap Administrației Coliban.

Dintre toate neregulile depistate până acum la Primăria Brașov condusă de Allen Coliban, nu puține, unele aflându-se și în vizorul DNA, altele trecute prin instanțe, fotbalul pare să-i provoace coșmaruri edilului USR-ist și staff-ului său.

Cazul FC Brașov îi dă mari bătăi de cap Administrației Coliban

Totul a pornit de când a înființat, cu pompă, acel „new” FC Brașov, transformat din Scotch-ul asociației sale de curling. Numind la conducere persoane din afara Brașovului, pe „filiera Cluj”, mult adulată, unele cu un trecut de „cooperativă”, altele specialiste în farmacie (Ioan Mărginean, Bogdan Petric), sau de pe la Buzău, dar cu dâre – știute – lăsate la Precizia Săcele (Marian Mitran), era previzibil ca Allen Coliban să îmbrățișeze eșecul.

Peste toate gafele de management, care au dus la acumularea unor mari datorii – destule neachitate nici acum, rămâne contractul încheiat cu un obscur jucător sloven, în valoare de 40.000 de euro, Adis Hodzic. Acesta a semnat cu FC Brașov înainte de a fi observat la lucru de antrenorul Dan Alexa și apoi declarat necorespunzător. Fotbalistul și-a făcut bagajele, a plecat de la poalele Tâmpei, dar a depus plângere la UEFA și la FIFA pentru a-și primi banii, într-un final având câștig de cauză. Și 40.000 de euro au fost cheltuiți cu un fundaș care n-a evoluat, atenție, niciun minut într-un meci oficial la FC Brașov!

Cazul FC Brașov îi dă mari bătăi de cap Administrației Coliban

Înainte de a i se refuza de către FRF și apoi de TAS licența pentru Liga 2 pe considerente financiare, primarul Coliban clama, în vara trecută, că dorește promovarea FC-ului în Superligă, fiind – evident – și sezon… electoral.

Odată cu dezafiliera grupării fotbalistice, au venit și decizii definitive ale instanțelor, care au constatat că Municipalitatea a dat bani nelegal la FC Brașov, confirmând raportul Curții de Conturi (Vezi AICI) și plângerea făcută de CS Colțea Brașov (Vezi AICI). În total, punând la socoteală și datoriile neachitate, dar și dobânzile și penalitățile, suma „sare” de 2 milioane de euro.

Astfel, Municipalitatea a acționat în judecată FC Brașov pentru recuperarea prejudiciului. Dar cum prin vistieria „galben-neagră” bate vântul falimentului, Primăria va ajunge să se execute pe ea însăși. Astfel, foarte probabil, se va îndrepta – prin instanță – înspre asociații FC Brașov: Municipiul Brașov, prin primar și viceprimarul USR (care încă nu și-a dat demisia promisă), AMB, plus încă doi inși „transferați” de la vechea fundație, unul fiind fostul secretar general Cristian Mățău. Responsabile ar fi și persoanele ce au semnat actele prin care au fost dați bani nelegal către FC Brașov – șefa Serviciului Buget din cadrul Primăriei Brașov, șefa Serviciului Contencios la data controlului Curții de Conturi (am aflat că, între timp, a demisionat din funcție) și șefa Serviciului Juridic.

Procedura este de durată (1-2 ani), dar banii publici trebuie recuperați.

Se știe și că DNA investighează acest caz, luând din Primărie o serie de acte legate de FC Brașov – Detalii, AICI.

Cazul FC Brașov îi dă mari bătăi de cap Administrației Coliban | MyTex.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
6 luni în urmă

Mai ce harnică e instanța,cât zel!
Pe Scripcarel l ati scăpat de toate mizeriile că așa v au dictat de la centru?

mihai
6 luni în urmă

Culmea ar fi sa platim din banii nostrii prostiile colibanului!

Back to top button