Politic

BRAŞOV. Alternative pentru descongestionarea traficului infernal de pe strada 13 Decembrie

 

Blocajele din traficul de pe 13 Decembrie din municipiul Braşov, mai ales la orele de vârf, îi duc la disperare pe şoferi, astfel că autorităţile au fost forţate să caute soluţii pentru descongestionare. La drept vorbind, problema apare şi în alte zone ale oraşului, cu atât mai mult cu cât numărul autovehiculelor este în creştere, pentru că populaţia Braşovului s-a mărit, de fapt. La această oră, numărul locuitorilor braşoveni trece de 250.000, un procent foarte mare dintre aceştia având maşini cu care circulă zilnic.

Aşadar, încă de anul trecut, pe strada 13 Decembrie – artera face legătura între zona Ceasu’ Rău şi cartierul Tractorul-Coresi, întinzându-se până la ieşirea spre comuna Sânpetru – a fost demarat un proiect de resistematizare. Şoseaua a fost lărgită până la șase benzi între giratoriul de la Coresi, pe sensul dinspre fostul Stadion Forex, iar în 2019, lucrările de lărgire a străzii vor începe și pe sensul opus.

Acum sunt căutate soluţii pentru partea de stradă de la sensul giratoriu din zona Onix până la cel de la intersecția cu strada Turnului. Într-o conferinţă de presă susţinută la finele anului trecut, primarul George Scripcaru a declarat că, la nivelul municipalităţii, au fost purtate discuţii cu reprezentanţii CFR, având în vedere că aceştia din urmă sunt administratorii podului CFR din intersecţia Făget, locul cel mai strâmt de pe zona de interes. 

„Soluția tehnică identificată a fost ca, pe sub pasaj, să se lărgească strada 13 Decembrie pe lângă pilonul care acum este pe marginea drumului. Pentru acest lucru, trebuie mutată rețeaua de gaz, iar o fâșie din suprafața Parcului Tractorul va fi transformată în trotuar, pentru că și în respectiva zonă se vor face lucrări de lărgire a străzii 13 Decembrie”, a precizat edilul.

 

Podul hobanat, încă la stadiul de SF 

Un alt proiect ambiţios menit să preia traficul intens spre zona Coresi-Tractorul este şi ceea ce noi numim de ceva vreme „podul hobanat” de la Gară, mai exact dintre Sala Sporturilor şi zona Tractorul. În această perioadă se află în lucru studiul de fezabilitate, după care se va lucra la dosarul pentru obţinerea autorizaţiei de construire, fază necesară pentru scoaterea la licitaţie a proiectului în vederea găsirii unui constructor care să realizeze podul. 

Pasajul suprateran va avea patru benzi, câte două pe sens şi piste pentru bicicliști: una în spirală, pentru coborâre spre gară, iar cealaltă, prin spatele Sălii Sporturilor și va urca spre pasaj. Edilii au argumentat necesitatea acestui pod hobanat prin faptul că trebuie traversate 15 linii de cale ferată. Va avea o lungime totală de 761 de metri, iar 533 de metri vor fi deschiderile, respectiv partea suspendată, diferența fiind lungimea rampelor de acces. În total, pasajul va avea 14 deschideri între piloni la care se adaugă zona hobanată, respectiv peste linii, unde deschiderea va fi de 160 de metri. Înălțimea pilonului principal, care va susține cablurile în zona hobanată va fi de 47,12 metri.

 

Alternativă la strada 13 Decembrie

În această perioadă se fac pregătiri şi pentru documentaţia tehnică pentru realizarea unui pasaj rutier suprateran care să pornească de pe strada Narciselor, peste ocolitoarea Braşovului, pod care va fi ca un coridor spre şi dinspre comuna Sânpetru, cu două benzi pe sens, trotuar şi pistă pentru biciclişti. 

În fapt, strada Narciselor, cu o lungime de aproximativ 3 km, porneşte de la sensul giratoriu de lângă RATBV şi ajunge la tronsonul doi al ocolitoarei Braşovului. După ocolitoare, strada Narciselor se prelungeşte cu un drum care se termină la sensul giratoriu de pe DJ 103, Braşov-Sânpetru. 

Reprezentanţii Primăriei Braşov spun că acest pasaj ar putea fi o alternativă la strada 13 Decembrie, cum spuneam, sufocată la orele de vârf pe aproape toată lungimea ei de maşini care se deplasează spre şi dinspre Sânpetru.  

 

Nu mai e ca altădată

De menţionat este că Braşovul a cunoscut o transformare semnificativă în ultimele două decenii din punct de vedere al traficului rutier. Amintim doar de faptul că a fost restricţionat traficul în Centrul Istoric, recent şi sub Tâmpa, iar traficul greu este permis doar în anumite condiţii, limită de tonaj şi pe bază de „liberă trecere”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button