Delicte

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false

O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificarea de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate şi au efectuat o percheziţie la locuinţa unei tinere, de 24 de ani, din municipiul Bucureşti”, anunţă, joi, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2023, tânăra ar fi sustras de la domiciliul părinţilor săi o sumă de bani, în valută, înlocuind-o cu bancnote contrafăcute.

Ulterior, persoana vătămată, fără vinovăţie, ar fi încercat să convertească în lei o parte din suma de bani deţinută în valută. Pentru administrarea de probatoriu, la data de 24 aprilie 2024, în baza unui mandat de percheziţie emis de instanţa competentă, la locuinţa celei în cauză, din municipiul Bucureşti, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, unde au fost descoperite şi ridicate un telefon mobil, două laptopuri şi 75 de bancnote susceptibile a fi falsificate (însumând valoarea de 3.750 de dolari)”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii precizează că, după administrarea probatoriului, au dispus reţinerea tinerei în cauză, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare